Iubesc uleiul de măsline. Ador gustul lui în mâncăruri și îl ador pentru efectele sale asupra pielii și părului. Țin în casă cantități importante și cred că este singurul aliment care nu îmi lipsește niciodată.
Preferatul meu este uleiul de măsline grecesc. Istoria lor de producători de ulei de măsline își are originea undeva în Neolitic, în Creta, așa că mă gândesc că grecii știu ce fac!
Ceea ce am aflat și trebuie să știi și tu este că cel mai bun și sănătos ulei de măsline este uleiul de măsline extra virgin. Acesta provine din prima presare a măslinelor, nefiind adăugate în acest proces niciun chimical sau apă caldă. Și uleiul de măsline virgin provide din prima presă, dar nu este de aceeași calitate cu cel extra virgin, având și o aciditate puțin mai mare.
Uleiul de măsline extra virgin are un gust distinct și e foarte bogat în antioxidanti. Acesta este și motivul pentru care uleiul de măsline este atât de benefic și recomandat. Acesta este uleiul de măsline de care vă povestesc mai jos și pe care vi-l recomand.
Din păcate, uleiul de măsline este unul dintre cele mai des contrafăcute produse din lume. Așa că trebuie să fiți foarte atente de unde și ce achiziționați. Iar atunci când găsiți o sursă sigură, să „rămâneți” la ea. În România, o astfel de sursă sigură și certificată este Cămara Greceasă, care comercializează un ulei de măsline extra virgin organic de foarte bună calitate (și absolut delicios!).
Revenind însă la uleiul de măsline, iată doar câteva dintre utilizările lui, care mă determină să îl consider și cel mai important produs de îngrijire, pe lângă un aliment delicios și remediu naturist eficient.
Scrub corporal
Eu folosesc săptămânal scrub confecționat cu ușurință din ulei de măsline cu zahăr brun și coaja de lamaie sau ulei de măsline și zaț de cafea. Se apropie sezonul estival și acest exfoliant îți pregătește pielea pentru bronz.
Demachiant delicat
Sunt purtătoare de lentile de contact și am o sensibilitate deosebită la cam orice produs cosmetic aplicat în apropierea lor. Am descoperit eficiența uleiului de măsline în înlăturarea celei mai rezistente mascara sau a celui mai profund eye liner.
Doar o picătură de ulei de măsline aplicată pe o dischetă demachiantă și ai rezolvat!
Ulei pentru cuticule
Aplicând zilnic ulei de măsline și masându-l pe unghii și cuticule reușesc să prelungesc cu cateva zile bune viața unei manichiuri și astfel să măresc distanța între 2 vizite la salon.
Mască pentru păr
Uleiul de măsline, simplu sau în combinațiee cu ulei din sâmburi de struguri, aplicat pe lungimea părului înainte de spălare și lăsat să acționeze 1 oră, este magic.
Accelerează creșterea părului, oferindu-i un aspect mai sănătos și lucis. Este un remediu excelent și pentru vârfurile despicate.
Loțiune de corp
Uleiul de măsline regenerează, catifelează și hidratează intens pielea. Este recomandat mai ales în cazul pielii deshidratate (cum este a mea) și foarte uscate, făcând adevărate minuni.
Bronz perfect
Pentru un bronz frumos și uniform, aplică câteva picături de ulei de măsline peste crema sau loțiunea cu SPF corespunzător fiecărui tip de piele. Va contribui la obținerea bronzului perfect!
Supliment alimentar
2 linguri de ulei de măsline pe zi protejează împotriva osteoporozei (menținând densitatea oaselor), a ulcerului și gastritei. Uleiul de măsline reduce de asemenea riscul unui atac de cord sau cerebral, conferind elasticitate arterelor. Scade nivelul colesterolului în sange și întărește dantura. 2 linguri de ulei de măsline pe zi constituie aportul zilnic necesar de vitamina E și scade si pofta de mancare, dacă cumva te afli la regim.
3 feluri de mâncare pentru o masă delicioasă
Meniu realizat de Alina de la Delicii.com și Cămara Grecească în cadrul Atelierului de Gătit mediteraneean cu ulei de măsline!
DIP cu ulei de măsline și capere
Ingrediente: 2 căței de usturoi, 2 linguri de capere, 1/2 linguriță de oregano uscat, 2 lingurițe de rozmarin proaspăt, 2 lingurițe de cimbru proaspăt, 3 linguri parmezan ras, sare, piper, ulei de măsline.
Mod de preparare: Pune toate ingredientele, mai puțin uleiul de măsline, într-un robot de bucătărie. Se procesează până la omogenizare. Din compoziția obținută, formează niște bile. Așează-le pe o farfurie și înainte de a le servi toarnă deasupra ulei de măsline.
Feta coaptă cu măsline
Ingrediente: 1 bucată Feta, 1/2 cană de ulei de măsline, 2 căni de măsline, sucul de la 1/2 lămâie, rozmarin proaspăt, piper roșu boabe.
Mod de preparare: Preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Pune bucata de Feta într-un vas ceramic sau de sticlă. Aranjează măslinele în jurul brânzei, iar apoi toarnă ulei de măsline cu generozitate. Se adaugă și sucul de lămâie (se știe, grecii pun în orice ulei de măsline și lămâie). Opțional, poți lăsa lămâia alături de măsline la cuptor. Se adaugă rozmarinul și boabele de piper zdrobit, apoi se lasă la cuptor pentru 20 de minute. Se servește caldă, cu pâine prăjită.
Bundt cake cu ulei de măsline și portocale
Ingrediente: 2 căni de făină, 3/4 linguriță praf de copt, 1/4 linguriță de bicarbonat, 1/2 linguriță de sare, 4 ouă, 1 1/2 cană de zahăr, 1/2 cană de ulei de măsline, 1/4 cană de suc de portocale proaspăt stors, 2 linguri coajă de portocală rasă, 1 linguriță esență de vanilie, 1/2 cană de lapte, 100 g ciocolată albă.
Mod de preparare: Preîncălzește cuptorul la 200 de grade Celsius. Unge forma de bundt cake cu ulei (în cazul în care aceasta nu este din silicon). Într-un bol, amestecă făina, praful de copt, bicarbonatul și sarea. Bate ouăle și zahărul cu un tel timp de 3 minute, într-un alt bol. Adaugă uleiul de măsline, coaja și sucul de portocală, esența de vanilie. Treptat, incorporează făina, alternând cu laptele. Compoziția se toarnă în formă și se bagă la cuptor pentru 35 de minute (trebuie să treacă proba scobitorii).
Când s-a răcit complet, se ornează cu ciocolata albă topită la bain Marie și cu fructe proaspete.