Ce arome are Craciunul? Yves Rocher are răspunsul în fiecare an: arome gurmande, irezistibile… Anul acesta, dacă sunteți în căutarea unor idei de cadouri de
Nu degeaba numim luna decembrie « cea mai frumoasă perioadă a anului ». Toată luna decembrie este despre cadouri, bucurii și mici plăceri. Vin și eu astăzi
Suntem în momentul în care se fac bilanțuri, planuri pentru viitor, dar se și organizează petreceri de final de an. Cea mai strălucitoare iarna aceasta
Un calendar de Advent este un calendar special, destinat numărării sau celebrării zilelor de dinainte de Crăciun. Și cum pot fi celebrate cele 24 de
Anul acesta, m-am gândit la un Beauty Advent Calendar La Chic Boutique mai special. Premiul fiecărei zile din Advent Calendar va fi surpriză, singura care
Sunt de fapt aceleași 3 reguli universale pentru îngrijirea tenului indiferent de anotimp! Pentru a avea un ten frumos, acesta trebuie curățat perfect, hidratat și
Calendarul Pirelli, probabil cel mai așteptat calendar din lume, a fost prezentat astăzi la Paris. Fotograful ediției din 2017 este Peter Lindbergh, care a și participat
Aceto balsamico este unul dintre primele 5 lucruri care îmi vin în minte când vorbesc despre bucătăria italiană, una dintre preferatele mele, fără drept de