/

21 zile de teatru și spectacol desăvârșit la Sauna Fest 2023

Sauna Fest

Cel mai mare festival al saunelor din lume, Sauna Fest 2023, se desfășoară în perioada 2 – 22 octombrie la Therme București.

Therme București, cel mai mare centru de wellness din Europa anunță debutul celei de-a 5-a ediții a celui mai mare festival al saunelor din lume și unicul de acest fel din România – Sauna Fest 2023. Timp de 3 săptămâni, între 2 și 22 octombrie, saunele tematice Therme București devin scenele celor mai spectaculoase show-uri de saună susținute de cei mai buni Maeștri Aufguss din lume. 

Spectacolul, uleiurile esențiale și cultura saunei se împletesc pentru o nouă ediție memorabilă Sauna Fest

Sauna Fest 2023

Pentru prima oară de la debutul din 2017, Sauna Fest 2023 adună la un loc peste 60 de Maeștri Aufguss internaționali, care vor pune în scenă peste 300 de show-uri în saună, devenind astfel singurul festival al saunelor din lume de o asemenea magnitudine. În plus față de sutele de reprezentații multisenzoriale, vizitatorii se vor putea bucura de zeci de experiențe dedicate relaxării și stării de bine, toate incluse în tariful de acces.

Andrei Șerban, câștigătorul locului 7 mondial, și olandezii Joes Hermsen și Ashley Fijma, ocupanții locurilor 8, respectiv 5, la Campionatul Mondial Aufguss WM, sunt doar o parte dintre invitații acestei ediții

În premieră absolută pentru România, Andrei Șerban, membru în echipa de wellness Therme București, a pus țara noastră pe harta mondială a culturii saunei și ritualurilor Aufguss. Experiența de peste 5 ani și pasiunea sa nemărginită pentru saună i-au adus lui Andrei Șerban recunoașterea internațională. Show-ul excepțional intitulat “Workaholic” l-a plasat pe Andrei în topul celor mai buni 10 MoA (n.r: Masters of Aufguss / Maeștri Aufguss) din lume. “Vreau să vă fac inima să cânte!” este promisiunea și motto-ul lui Andrei pentru Sauna Fest 2023. Astfel, în prima săptămână a festivalului (2-8 octombrie) vizitatorii Therme îl vor putea vedea pe Andrei live cu show-urile “Workoholic”, “Do not forget” și “Wicked Games”.

În a doua săptămână Sauna Fest (între 13-15 octombrie), olandezul Joes Hermsen, locul 8 în lume, va pune în scenă spectacolul “Grim Reaper”. Între 19 și 21 octombrie, numărul 5 mondial, Ashley Fijma, maestră de saună olandeză cu rădăcini vikinge, aduce la Sauna Fest energia show-lui intitulat “Sirena”, aplaudat la scenă deschisă la Campionatul Mondial Aufguss WM de anul acesta. 

Timp de 21 de zile experți ai saunelor din: Belgia, Danemarca, Cehia, Polonia, Germania, Slovacia, Olanda, România, Italia, Marea Britanie, Slovenia și Croația vor susține reprezentații unice pentru publicul din România. Lista de invitați și programul complet sunt disponibile pe www.therme.ro

Ediția din acest an va fi mai spectaculoasă și mai intensă ca niciodată! Suntem bucuroși să îi avem la Therme București pe cei mai buni maeștri de saună din lume, chiar din Top 10, în frunte cu Andrei Șerban de care suntem foarte mândri. Dincolo de maratonul de sănătate pe care îl propunem, Sauna Fest este o invitație deschisă la deconectare de la tot ce înseamnă stres cotidian, taskuri, griji și ritmul prea alert în care trăim zi de zi. În plus, nu trebuie să călătoriți în toată Europa pentru a-i avea în fața dumneavoastră pe cei mai de seamă maeștri ai saunelor. Aveți la dispoziție peste 300 de spectacole de saună, toate unice în felul lor prin combinațiile fabuloase de uleiuri esențiale, muzică și costume. Ne vedem în saună!”, a declarat Cosmin Cîrîc, Wellness Director Therme București.

Aufguss = spectacol, emoție și sănătate prin toți porii la plus 70 de grade Celsius

Cunoscute în toată lumea pentru efectele lor benefice asupra sănătății, precum îmbunătățirea sistemului cardio-vascular, a capacității pulmonare și a sistemului imunitar, saunele au apărut în urmă cu aproximativ 2000 de ani în Finlanda și au rămas până în prezent un adevărat refugiu pentru relaxare, detensionare, echilibrare și răsfăț. 

Ritualul Aufguss este o tehnică specială prin care un maestru wellness folosește bulgări de gheață cu uleiuri esențiale naturale pentru a răspândi apoi aburul din saună cu ajutorul unui prosop, al unui evantai sau steag. Un Aufguss Show – ceea ce vizitatorii vor experimenta la Sauna Fest – este un spectacol aparte în care maeștrii se folosesc de muzică, dans și povești inspiraționale pentru a reda adevărata emoție și culoare a unui ritual creat pentru simțuri.

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

“The Full Monty", noul musical de pe Broadway prezentat in premiera la Bucuresti, pe 18 octombrie

Următor

STEFANEL revine în România