#UnFilmPeSaptamana: Justice League

Se poartă supereroii din benzile desenate, este un curent căruia nimeni nu i se mai opune. Fiecare are poveștile sale, istoria sa, bătăliile sale pentru a face bine celor din jur și a-i apăra. Dar atunci când apare un pericol major, când unul singur nu poate face față armatelor de invadatori, supereroii știu să își găsească cei mai buni aliați, pentru că (nu-i așa?) nu poți salva lumea de unul singur.

Justice League reunește, în această idee, 6 dintre cei mai tari supereroi ai universului DC: Superman (cel mai puternic supererou din toate timpurile), Wonder Woman (cea mai simpatică supereroină), Batman (cu a sa super putere bogăția, așa cum singur o declară), The Flash (am devorat efectiv serialul pentru a afla povestea lui în detaliu, în film mai are de evoluat), Aquaman (un supererou nou intrat în peisaj, foarte puternic și charismatic, care va avea propriul său film anul viitor) și Cyborg (tot un supererou nou, cu o poveste tristă, dar pe care liga se poate baza în cele mai dificile momente, fiind de asemenea super puternic).

Povestea pe scurt este următoarea: Încurajat de credința sa renăscută în umanitate și inspirat de acțiunea altruistă a lui Superman, Bruce Wayne (Batman) cere ajutorul noului său aliat, Diana Prince (Wonder Woman), pentru a înfrunta un dușman puternic și periculos. Împreună, Batman și Wonder Woman acționează rapid pentru a găsi și a recruta o echipă de meta-oameni pentru a ține piept noii amenințări. Dar în ciuda unei ligi de eroi fără precedent – Batman, Wonder Woman, Aquaman, Cyborg şi The Flash, fără Superman, ar putea fi prea târziu pentru a salva planeta de acest asalt de dimensiuni catastrofale.

Deși este unul dintre cele mai scurte pelicule cu supereroi, acțiunea filmului poate fi delimitată în 2 părți – reunirea echipei de supereroi / crearea Ligii Dreptății și lupta cu forțele malefice extraterestre conduse de teribilul Steppenwolf.

Astfel, în prima parte, facem cunoștință cu Aquaman (interpretat de Jason Momoa, care va avea anul viitor, în decembrie, și propriul său film), stăpânul celor 7 mări, fiul reginei Atlantidei; The Flash (interpretat de Ezra Miller), cel mai rapid supererou, un puști cu o istorie tulbure și tristă, devenit metaom total întâmplător în urma unui experiment științific eșuat și Cyborg (interpretat de Ray Fisher), un tânăr cu un viitor promițător transformat în robot cu capacități excepționale de tatăl, în încercarea de a nu-l pierde în urma unui accident teribil.

Aceștia, alături de binecunoscuții Batman (Ben Affleck), Wonder Woman (Gal Gadot) și Superman (Henry Cavill), care da, învie (și nu mai moare niciodată conform poveștii din benzile desenate) au de infruntat forțele malefice dezlănțuite sub conducerea lui Steppenwolf.

Nu mai insist… ceea ce vreau să vă spun este că Justice League este un film de văzut (atât de fanii genului și ai benzilor desenate, cât și de cei cărora le plac filmele de acțiune, amuzante, tensionate, cu puțin din toate).

Justice League rulează deja în cinema și este distribuit în România de Vertical Entertainment… Și încă un detaliu, nu părăsiți sala de cinema înainte de a vedea și cele 2 scene bonus de pe parcursul genericului de final (eu am ratat-o pe cea mai importantă, se pare, care dezvăluie ceva din următoarea poveste a Ligii).

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

#UnFilmPeSaptamana: Ghinionistul

Următor

JUL ET MAD Paris: poveste de iubire pe note parfumate