Cu temperaturile ridicate din ultima vreme, „Unde mănânc o înghețată bună în București?” devine laitmotivul discuțiilor cu prietenii.
Am actualizat lista gelateriilor pe care vi le recomand în București și sper să descopăr și altele noi până la finalul verii!
La Giuggiola
Descoperită abia anul acesta, aflată pe Pache Protopopescu, aproape de Foișorul de Foc, La Giuggiola este o gelaterie pentru care trebuie să îmi fac „planul” de acasă… au o multitudine de arome (unele mai neobișnuite, dar deosebit de delicioase: Aperol Spritz, Ciocolată picantă, Gorgonzola și Giuggiola – denumit și măslin dobrogean sau curmal chinezesc, foarte foarte special gustul). I-am făcut deja 3 sau 4 vizite și de fiecare dată am încercat ceva diferit… Nu pot spune că mi-a displăcut ceva, dar la capitolul favorite aș include: Pina Colada, Măr verde, Mango, Caramel Sărat și Giuggiola.
Friddi
Este o gelaterie micuță, modernă, mai recentă pe harta înghețatei bucureștene, situată în apropiere de Piața Victoriei. Aici am mâncat cea mai bună gelato cu fistic de anul trecut, când s-a deschis, dar pentru titlul de favorită aici se „luptă” caramelul sărat, zmeură și afine, caise și nocciola. Au în permanență cam 12 sortimente de înghețată, ingredientele sunt de cea mai bună calitate și asta se simte în gustul și textura deosebite. Programul este destul de permisiv (pentru clienți) – au deschis până la ora 21:30. Înghețata nu se servește la cupă (ca adevărata gelato) și de aceea alegi dimensiunea (mică – 70g, medie- 140g, mare – 210g) și apoi ce sortimente îți dorești în gramajul respectiv.
De curând, Friddi are și o a doua locație în care își „dă întâlnire” cu fanii înghețatei sale, pe Calea Victoriei, la parterul hotelului Capitol.
View this post on Instagram
Dolci Coni
E tot o gelaterie micuță, dar care deja și-a creat o clientelă fidelă, funcționând deja de câțiva ani buni, pe strada Drobeta, în apropiere de Eminescu. Înghetata este artizanală, din ingrediente naturale și atent alese, iar gusturile delicioase. Sortimentele se schimbă des, evident rămând câteva constante, clasice. Propune de fiecare dată și câteva arome inedite, combinații pe care nu le-am mai întâlnit și la care nu m-aș fi gândit că se potrivesc: ricotta cu miere, scorțișoară cu ghimbir, curry și scorțișoară…
View this post on Instagram
Sweetology
Este un loc nou doar pentru mine pentru că încă de vara trecută citeam numai review-uri elogioase. Gelato lor nu m-a dezamăgit. Înghețata este preparată zilnic, ingredientele sunt naturale, nu folosesc conservanți sau coloranți. Spațiul interior este micuț și este mereu aglomerat, o dovadă în plus a gustului desăvârșit și a popularității de care se bucură. Au în fiecare zi undeva la 10-12 sortimente, arome relativ clasice – ciocolată belgiană, nocciola, fistic, vanilie, lămâie, mango, caramel sărat, dar cu un gust delicios, ireproșabil. Au mereu și arome surpriză. Îți recomand Sweetology, cu grapefruit și Aperol, perfectă mai ales pentru fanii Aperol Spritz.
De anul acesta, au și o a doua locație, pe Calea Victoriei, aproape de Piața Victoriei.
View this post on Instagram
Häagen Dazs shop
Este locul în care mă opresc indiferent de orașul în care m-aș afla. Am reușit să trec în sfârșit peste faptul că au scos, cu câțiva ani în urmă, din meniu aroma mea preferată – Creme Brulee – când am descoperit Peanut Butter Crunch, anul trecut. Vara aceasta propun câteva creații răcoritoare excepționale care mă fac să pierd minute bune în fața meniului special, încercând să mă decid: Mango Colada, Just Peachy! Cheesecake, Citrus Spritzer, Summer Parfait… Vă recomand și sortimentele nou introduse anul acesta – Caramel Chai Latte, Brownie Macchiatto și Cookie Dough. Dar și creația mea favorită – Rainbow Cone (un con crocant tapetat cu ciocolată belgiană neagră umplut cu fructe de sezon și înghețată delicioasă – Lemon Sorbet, Mango & Raspberry, Raspberry Sorbet, Macadamia Nut Brittle, Belgian Chocolate și Cookies & Cream).
Pentru moment, cele 2 shop-uri Haagen Dazs (din Afi Cotroceni și Băneasa Shopping City) servesc doar în regim de take away, dar acesta nu este un impediment pentru a te delecta cu o înghețată delicioasă.
View this post on Instagram
Delicii
Nu am mai vizitat gelateria din zona Floreasca de ceva vreme și, între timp, au deschis și o a doua locație, între Calea Victoriei și Lutherană. Fac o înghețata artizanală delicioasă, pe care vi-o recomand cu căldură. Locația din zona Floreasca are și o mică grădină – terasă unde poți savura în liniște deliciile casei. Există câteva sortimente de înghețată și sorbet pe care le găsești permanent, dar și arome speciale sau de sezon. Preferatele mele sunt înghețata de zmeură și cea de nuci, dar am auzit numai cuvinte de laudă și pentru înghețata lor de colivă!
View this post on Instagram