E fun să mergi în gașcă în vacanță, până vine vorba de masă… Noi am fost un grup de doar 5 persoane la Lisabona și tot nu ne-am nimerit pe același tipar alimentar.
Norocul nostru însă că Lisabona oferă multiple posibilități și din acest punct de vedere.
Unul dintre locurile în care mânânci bine în Lisabona, și foarte variat, este și Palacio Chiado, un concept foarte interesant ce integrează șapte restaurante diferite într-un spațiu special, extravagant, un palat ce datează din 1781.
De anul acesta, încăperile încărcate de istorie ale Palacio Chiado găzduiesc alternative interesante de fine dining și diferite alte forme de distracție.
Palacio Chiado utilizează același sistem ca Vapiano (dacă cunoști rețeaua de restaurante din lumea întreagă): la intrare primești un card pe care vor fi încărcate toate comenzile, din oricare restaurant al complexului, iar la final, treci pe la « casierie » pentru a achita ceea ce figurează pe card. Simplu și eficient.
În materie de fine dining, Palacio Chiado oferă 7 alternative excelente: U-try, pentru iubitorii de burgeri, oferă o varietate de burgeri, realizați cu cele mai proaspete ingrediente, Local, healthy food, oferă preparate ce încurajează consumul de proteine vegetale, respectând însă și opțiunile celor care preferă alte alternative în dietă, Atalho, un meat bar ce oferă diferite tipuri de fripturi și carne din toate cele 4 colțuri ale lumii, Pateo de Petisco, pentru cei interesați de mâncăruri tradiționale portugheze, Espumantaria, cu un meniu interesant de fructe de mare, Charcutaria Lisboa, cu aperitive delicioase ce reunesc diferite tipuri de mezeluri și brânzeturi tradiționale portugheze, și Sushic, un concept interesant ce asociază sushi cu aromele specifice portugheze pentru a crea noi delicii, fiind considerat în 2014 de TripAdvisor al doilea cel mai bun restaurant de sushi din lume (din afara Japoniei).
Și în final, există evident și un bar Palacio Chiado ce propune o selecție largă de băuturi, de la specialități de cafea la cocktailuri extravagante, perfecte pentru serile târzii petrecute la Palat, cu ocazia diferitelor evenimente sau pur și simplu pentru a asculta muzică într-un loc special, unic.
Pe mine m-a tentat o friptură suculentă, fetele au încercat burgerii, fructele de mare și câteva gustări, și totul a fost delicios. Palacio Chiado (R. Alecrim 70, situat într-un cartier foarte elegant, în apropierea funicularului Bica, dar și aproape de Cais do Sodre, bulevardul ce se întinde de-a lungul cheiul fluviului Tejo, renumit pentru viața de noapte și cluburile sale.