Bucătăria turcească este printre favoritele mele. La restaurantul Turquoise mi-am mai „alinat” dorul de călătorie cu o experiență culinară autentică.
O prima incursiune în „paradisul oriental” Turquoise am făcut cu 3 ani în urmă, atunci când s-a deschis. Mi-a plăcut enorm și atunci, m-a impresionat la fel și acum. Mâncarea este la fel de gustoasă, iar preparatele autentic turcești îți dau nu unul ci nenumărate motive să te reîntorci.
Atmosfera nu este cea tipică unui restaurant turcesc, locul emană un un aer cosmopolit, mai ales prin decorul elegant minimalist.
Și la capitolul personal, Turquoise punctează pozitiv – amabil și atent, pregătit în permanență să îți răspundă la solicitări.
Toate acestea sunt importante, dar elementul cheie pentru popularitatea unui restaurant rămâne evident mâncarea. Turquoise a devenit de la prima vizită unul dintre favoritele mele, iar la cea mai recentă vizită mi-a reconfirmat calitatea sa.
Meniu autentic
Este adevărat că meniul variat și consistent îți face alegerea foarte dificilă. Nu am regretat însă niciunul dintre preparatele pe care le-am comandat.
Antreurile sunt de obicei punctul în care eu mă opresc – îmi place diversitatea, așa că am optat pentru un mix de specialități turcești (Meze tabağı), toate dovedindu-se absolut delicioase: Humus, Patlican Salatasi (salată de vinete), Tartar de morcov, Soslu Patlican (vinete cu ardei capia și usturoi), Acili ezme (o combinație picantă și savuroasă de ardei capia cu ardei iute și roșii), Girit Ezmesi (brânză de oaie cu busuioc) și Haydari (cremă de iaurt cu mentă, castravete și usturoi).
Am mai adăugat, ce-i drept, și salata mea favorită Fatush și un Lahmacun (pita turcească cu carne tocată), pe care efectiv le-am devorat complet.
Nu ne-am oprit aici, iar la felul principal, ne-am delectat cu o porție de Adana Kebap (demențială, fragedă și gustoasă, completată de mici garnituri delicioase, perfect asezonate) și un Ras asfour de vită, unul dintre cele mai bune pe care le-am gustat vreodată în România, foarte aromată și savuroasă, efectiv ți se topesc bucățelele de carne de vită în gură.
La desert (exact, nimic nu mi-a stat în cale), am încercat Künefe (kataif cu brânză) și Sütlaç (orez cu lapte turcesc) din lista foarte lungă de preparate dulci. Nu m-au dezamagit și ți le recomand cu căldură. De fapt, îți recomand să păstrezi mai mult loc pentru desert dacă ajungi la restaurant Turquoise. Pentru că merită!
Am încheiat, așa cum se cerea, în spiritul locului, cu un ceai și o cafea turcească
(absolut perfecte!)
Imaginile vorbesc de la sine, mie mi-au făcut poftă să vizitez din nou restaurantul Turquoise. Vă recomand cu căldură o incursiune, mai ales fanilor bucătăriei turcești, dar nu numai, amatorilor de mâncare bună și experiențe culinare deosebite în general. În perioada aceasta funcționează ca terasă, având plafonul complet retractabil.