Sunt îndrăgostită iremediabil de scooterele Vespa din momentul în care am văzut-o pe Audrey Hepburn în filmul Roman Holiday. Recunosc, însă, îmi este destul de frică să mă aventurez pe două roți în traficul de la noi.
Se pare însă că cei de la Piaggio mă tentează cu tot felul de ediții speciale și sunt șanse destul de mari ca într-o zi să cedez.
În Italia, dacă mergi la o petrecere chic cu o Vespa nu ai cum să nu fii bine “îmbrăcată”. Din luna iunie este disponibilă ediția specială Vespa 946 Emporio Armani concepută de Giorgio Armani și cei de la Piaggio și nu cred că există două branduri care să ilustreze mai bine stilul și creativitatea italiană.
Într-o combinație de griuri, cu nuanțe subtile de verde, vizibile doar în anumite reflexii ale luminii, noul scooter Vespa 946 Emporio Armani îți face inima să bată mult mai repede. Numele Vespa 946 face referire la anul 1946, an în care Vespa a devenit un nume legendar în întreaga lume. În 1953, o dată cu filmul Roman Holiday, Vespa devine un “fashion icon”.
Vespa 946 Emporio Armani are stil, dar este compatibil și cu toate gadgeturile de care nu mă pot despărții. Am sărit intenționat peste detaliile tehnice, nu pentru că nu ar conta, dar sincer, chiar dacă nu ar avea motor și tot mi-ar plăcea să o văd în fiecare zi în curtea din fața blocului unde locuiesc.
Partea proastă este că, da există și o parte proastă, ediția specială Vespa 946 Emporio Armani va fi produs în serie limitată și nu cred că se va vinde în România. Măcar avem o galerie foto.