2 ținute Sense sub 500 lei, aceasta este provocarea pe care brandul de care v-am tot povestit în ultima vreme mi-a adresat-o cu ocazia apropierii finalului perioadei de reduceri. Curioase cum i-am făcut față?
Nu-mi stă în fire să refuz o provocare, mai ales atunci când este vorba de shopping. Este așa plăcut să îți folosești imaginația, să combini în minte zeci de modele în fel și chip, inventând pretexte și conjuncturi…
Este exact ceea ce Sense m-a invitat să fac. Mi-am folosit imaginația pentru a compune 2 ținute cu 3 piese achiziționate de la reduceri (și nu numai), însumând doar 500 de lei. Finalul perioadei de reduceri se apropie cu pași repezi, așa că te sfătuiesc să te grăbești dacă te bate gândul unui mic update al garderobei de primăvară… Binențeles, îți recomand piese multi funcționale, versatile, pe care să le poți integra în diferite ținute și în această ultimă lună rece de iarnă.
Eu am ales, așa cum ziceam 3 piese cu o tentă business destul de pregnantă, dar care pot fi facil „reconfigurate în funcție de moment și nevoi. Este vorba de o rochie midi din cel mai plăcut material posibil, cu un croi clasic, care se potrivește tuturor conformațiilor, de un pantalon țigaretă cu elastic și de o cămașă. Am mers pe 2 dintre culorile vedetă ale sezonului: brun și bleumarin.
Rochia și cămașa sunt la reduceri, 30 si respectiv 60%, 170 lei și 76 lei, iar pantalonii sunt din colecția nouă, 230 lei. Asftel că am ajuns la un total de 476 lei.
Iată deci cele 2 ținute Sense sub 500 lei: