In seara aceasta s-au aprins luminitele de Craciun in Bucuresti, pentru a marca in mod festiv si Sfantul Nicolae, iar eu am uitat de oboseala, somn si frig si-am iesit sa le admir la miezul noptii.
M-am plimbat aproape doua ore prin oras, de la Palatul Parlamentului la Piata Victoriei si apoi pe Kiseleff pana la Casa Presei Libere si inapoi pe Calea Dorobanti spre casa, ascultand radioul lui Mos Craciun (Magic FM, care chiar este magic in perioada asta) si bucurandu-ma, in ciuda frigului destul de muscator, de feeria de luminite de Craciun de pe bulevarde.
Imi plac luminitele de anul acesta, cum de altfel imi plac aranjamentele din fiecare an, fiecare in felul lui… pentru ca sunt festive, imi dau senzatia de vacanta si-mi trezesc o bucurie copilareasca.
Am incercat, in ciuda degetelor inghetate care nu ma prea ma mai ajutau de la a doua escala, sa fac cateva poze pentru a va impartasi imaginile minunate care m-au incantat in noapte aceasta, in periplul meu bucurestean. Am reusit evident doar in parte sa surprind frumusetea luminitelor de Craciun (mai ales ca nu am avut vreun aparat performant, asemenea „colegilor fotografi” cu care mi-am disputat un loc bun de poze in fiecare punct important din Bucuresti), de aceea va recomand cel putin o plimbare in decembrie, noaptea, prin Bucuresti.
Piata Constitutiei – Palatul Parlamentului
Bulevardul Unirii
Bulevardul I.C. Bratianu
Piata Universitatii
Bulevardul Magheru
Piata Romana
Bulevardul Constantin Prezan
Arcul de Triumf
Casa Presei Libere
Piata Charles de Gaulle
Calea Dorobanti