Un blog personal despre tot ce-i chic

O zi plină de adrenalina: Mad Max Day Out

Lifestyle

În weekend am fost pe circuitul de off-road de la Ciolpani împreună cu un număr impresionant de vedete pentru lansarea filmului ,,Mad Max: Drumul Furiei” în România, pentru o zi plină de adrenalină şi manevre extreme la ,,Mad Max Day Out”.

Freeman Entertainment, alături de Top Cross TCS, Suzuki România, Titan Machinery şi clubul de off-road CORBB 44 le-au oferit celor prezenţi la eveniment o aventură pe cinste, provocându-i să conducă sau să fie copiloţi atât pe circuitul profesionist de motocross, cât şi pe cel de off-road, unde i-au aşteptat cele mai spectaculoase maşini de competiţie.

Dorian Popa, Matteo, Vladimir Drăghia, Ilinca Vandici, Roxana Ciuhulescu, Cosmin Seleşi, Adina Galupa, Dan Cruceru şi Răzvan Simion şi-au luat inima în dinţi şi au participat la probe de motocross, au experimentat condusul maşinilor de off-road pe un circuit profesionist.

DSC_3691

mad max -694-1

DSC_3870

10406809_881926665207623_6409486205135396830_n

Invitații prezenți la evenimentul de pre-lansare al filmului ,,Mad Max: Drumul Furiei” au avut ocazia să testeze calitățile modelului Suzuki Vitara în off-road. Încă de la lansarea pe piață în 1988, modelul Suzuki Vitara și-a câștigat aprecierea prin designul stilat, prin dimensiunile compacte și performanțe bune atât on-road cât și în off-road. Acum, la peste 25 de ani de la debutul acestui model legendar, noul Vitara vine cu o abordare proaspătă a segmentului SUV compact și cu numeroase îmbunătățiri în toate domeniile. Disponibil în România de la 1 aprilie 2015, noul Suzuki Vitara are dimensiuni mai compacte, un design puternic și dispune, în opțiuni, de sistemul inovator de tracțiune integrală ALLGRIP.

La acțiune au mai luat parte Vali Duțu și Nicu Stancu de la CORB 44 (Club Off-Road București). Fondat în 2008, CORB44 își împarte activitățile în două ramuri cea sportivă și cea în care intră acțiunile umanitare și de ecologizare. O parte dintre membri concurează în Campionatul Național de Off-Road, iar în acest an clubul din București va organiza și o etapa de campionat, CORB 44 Adventure Days (3-6 septembrie în Târgoviște).

De asemenea, invitaţii au putut testa în acest weekend un spectaculos tractor articulat pe roți cu tracțiune integrală, Case IH Steiger 600 HD, pus la dispoziție de Titan Machinery, unic importator și distribuitor al mărcii de utilaje agricole Case IH în România. Lansat pe piață în anii ’50, dintr-o necesitate a fraților Steiger în cadrul fermei pe care o dețineau, modelul Steiger a stabilit noi standarde de productivitate, fiind în prezent alternativa optimă pentru tractoarele clasice din gama mare. Construite în spiritul strategiei companiei Case IH denumită „Efficient Power”, tractoarele Steiger impun noi standarde de productivitate, fiabilitate şi confort, depăşind aşteptările, chiar și a celor mai exigenţi fermieri, fiind capabile să lucreze la randament maxim cele mai vaste câmpuri. Din 2009 se comercializează sub denumirea STX Steiger, fiind produse în diverse versiuni, inclusiv cu șenile sub denumirea de Quadtrac (tractor articulat pe șenile cu tracțiune integrală). Noua gamă de tractoare XXL a constructorului american cuprinde 7 modele de tractoare cu puteri cuprinse între 370 şi 620 CP.

Cu aproape o săptămână înainte de lansarea filmului ,,Mad Max: Drumul Furiei” atât presa cât şi vedetele au avut ocazia să se transforme în staruri demne de filme de acţiune, executându-şi singuri cascadoriile în cadrul evenimentului ,,Mad Max Day Out”.

Filmul „Mad Max: Drumul Furiei” este semnat de George Miller, creatorul legendarei francize şi oferă o nouă incursiune în universul exploziv al lui Max Rockatansky.

Urmărit de un trecut turbulent, Mad Max prefera să călătorescă de unul singur şi să nu işi facă prieteni. În ciuda convingerilor sale, se alătură unui grup de supravieţuitori ai deşertului, conduşi de implacabila luptătoare Imperator Furiosa. Aceştia sunt vânaţi permanent şi atacaţi de tiranul Immortan Joe care îi suspectează că i-au furat cele mai de preţ posesii.   

În „Mad Max: Drumul Furiei”, cel de-al patrulea film din istoria francizei, Tom Hardy interpretează rolul principal, iar din distribuţie mai fac parte Charlize Theron, Nicholas Houllt, Hugh Keays-Byrne, Nathan Jones, Josh Helman şi Rosie Huntington-Whiteley.  

Un film Warner Bros. Pictures, acţiunea post-apocaliptică „Mad Max: Drumul Furiei” ajunge pe marile ecrane din ţară începând cu 15 mai, în 2D, 3D, 4Dx şi IMAX 3D.

La Chic Boutique

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recente în Lifestyle

Go to Top