O cina intima la Grano

Sunt locuri speciale, diferite, in care revii mereu pentru o anumita stare de spirit pe care ti-o confera. Un astfel de loc este restaurantul Grano. Grano nu este un restaurant in adevaratul sens in cuvantului, adica asa cum suntem obisnuiti cu multe mese si meniuri printate…

Grano este in primul rand un magazin de delicatesse intalienesti. Eu l-am descoperit acum 3 ani cautand burrata, de care eram absolut obsedata. Am revenit chiar si dupa mutarea in locatia actuala (str. Putul lui Zamfir nr. 40) pentru prosciutto, coppa, parmezan, sos pesto sau vinuri si mirodenii italienesti. Este un mic paradis pentru fanii bucatariei italiene, sortimentele de branzeturi, mezeluri, salamuri, sosuri sau vinuri disponibile facand procesul de achizitie extrem de dificil si laborios.

In interior Grano dispune de cateva mese (6-7 la numar), propunand in fiecare zi un meniu diferit, prezentat pe o tabla, scris de mana cu creta. Eu am fost intr-o seara in timpul saptamanii pe la ora 8, localul fiind aproape plin. Am avut noroc si am gasit o masa, reusind rapid sa intru in atmosfera relaxata si prietenoasa. Serviciul este bun, chelnerii amabili si prompti (eu am numarat 3 persoane care luau comenzi si serveau, un numar mare daca luam in considerare dimensiunea si specificul locului).

Meniul zilea includea doua supe, doua tipuri de salate si 3 antreuri, 7 tipuri de paste, cannelloni si lasagna, precum si 4 deserturi. Am ales penne cu sos alb si prosciuto, iar la desert Tiramisu. Pastele au fost bune, gatite al dente ca in Italia, iar Tiramisu gustos, crema de Mascarpone nu prea dulce, piscoturile suficient de insiropate, fara a pluti in cafea.

Muzica discreta si discutiile in surdina, ca un zumzet placut si linistitor, lumina difuza, corect dozata, fara a fi insa intuneric, aromele combinate de vanilie si scortisoara difuzate de lumanarile parfumate de pe fiecare masa, au contribuit la o cina reusita.

Trattoria Grano este locul perfect pentru o cina intima, pentru un week-end brunch cu prietenele sau o iesire la terasa, vara, la un pahar de vin, deoarece in sezonul cald in fata magazinului apar si cateva mese.

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

Buze minunate cu balsamul Lush

Următor

"Soricei" de la Marc Jacobs