Nu cred că vă imaginați bucuria mea în luna februarie când am aflat că filmul meu favorit din toate timpurile (Mamma Mia, for the record) urma să aibă o a doua parte.
Între timp am fost implicată în musicalul Mamma Mia (dar asta este o poveste cu care promit să revin cât de curând), am învățat pe de rost cele mai celebre piese ale trupei ABBA (pentru cei care nu știu, Mamma Mia este un musical construit în exclusivitate pe baza repertoriului trupei de succes din anii ’70 – ’80) și am ajuns să iubesc fiecare personaj în parte (pentru cei care nu au vazut primul Mamma Mia, avem o mamă singură – proprietară de pensiune acum, cântăreață cool în tinerețe, Donna, fiica – Sophie, logodnicul fiicei – Sky, prietenele mamei din adolescență, și colege de trupă, Tanya și Rosie, 3 posibili tați ai Sophiei – Sam, Harry și Bill).
Mamma Mia 2 mi-a plăcut mult. Nu la fel de mult ca primul, dar nu vă pot spune de ce pentru că ar fi un spoiler major pentru cei care vor să vadă filmul… doar că îi lipsește ceva, cineva… unul dintre argumentele majore pentru care am adorat primul film. Cei care au văzut pe primul Mamma Mia și-au dat seama probabil din trailer despre ce / cine vorbesc. Dar nu e chiar atât de dramatic, vă promit, filmul merită văzut cât de curând.
Mamma Mia! Here We Go Again! are însă toate ingredientele unui film reușit: poveste, personaje și interpreți (și ce cast excepțional – Amanda Seyfried, Colin Firth, Pierce Brosnan, Stellan Skarsgard, Meryl Streep, Cher, Andy Garcia, Lily James, Julie Walters, Christine Baranski), emoție, muzica ABBA, priveliști de vis (chiar dacă locația filmărilor nu a mai fost cea din Grecia, de pe insula Skopelos, ci în Croația, pe insula Vis).
Este ceva irezistibil în replicile amuzante ale personajelor, în dialogurile presărate de melodiile geniale ale ABBA (de data aceasta, mai multe mai puțin cunoscute, dar la fel de bune), în modul în care oamenii aleargă pe insula imaginară Kalokairi cu mâinile în aer cântând de mama focului, de parcă nimic nu ar mai conta, doar soarele, marea, muzica…
Filmul pendulează în permanență între trecut – Donna în perioada în care a rămas însărcinată cu Sophie și s-a mutat pe insulă – și prezent – Sophie pregătind marea relansare a pensiunii Bella Donna, visul mamei ei de-o viață, constanta fiind oamenii care le înconjoară, prietenii de suflet ai celor 2 femei.
Vă las mai jos o listă a melodiilor ABBA pe care le veți regăsi în film (cu personajele care le interpretează), dacă amănuntele de mai sus nu v-au convins încă să vedeți Mamma Mia! Here we go again!:
“When I Kissed The Teacher” (ABBA – 1976) – Lily James (Donna tânără), Jessica Keenan Wynn (Tanya tânără), Alexa Davies (Rosie tânără) & Celia Imrie
“I Wonder (Departure)” (ABBA – 1977) – Lily James (Donna tânără), Jessica Keenan Wynn (Tanya tânără) & Alexa Davies (Rosie tânără)
“One Of Us” (ABBA – 1981) – Amanda Seyfried (Sophie) & Dominic Cooper (Sky)
“Waterloo” (ABBA – 1974) – Hugh Skinner (Harry tânăr) & Lily James (Donna tânără)
“Why Did It Have To Be Me?” (ABBA – 1976) – Josh Dylan (Bill tânăr), Lily James (Donna tânără) & Hugh Skinner (Harry tânăr)
“I Have A Dream” (ABBA – 1979) – Lily James (Donna tânără)
“Kisses Of Fire” (ABBA – 1979) – Panos Mouzourakis
“Andante, Andante” (ABBA – 1980) – Lily James (Donna tânără)
“Name Of The Game”(ABBA – 1977) – Lily James (Donna tânără)
“Knowing Me, Knowing You” (ABBA – 1976) – Jeremy Irvine (Sam tânăr), Lily James (Donna tânără), Pierce Brosnan (Sam prezent) & Amanda Seyfried (Sophie)
“Angel Eyes” (ABBA – 1979) – Christine Baranski (Tanya prezent), Julie Walters (Rosie prezent) & Amanda Seyfried (Sophie)
“Mamma Mia” (ABBA – 1975) – Lily James (Donna tânără), Jessica Keenan Wynn (Tanya tânără) & Alexa Davies (Rosie tânără)
“Dancing Queen” (ABBA – 1976) – Colin Firth (Harry prezent), Stellan Skarsgard (Bill prezent), Amanda Seyfried (Sophie), Christine Baranski (Tanya prezent), Julie Walters (Rosie prezent) & Pierce Brosnan (Sam prezent)
“I’ve Been Waiting For You” (ABBA – 1975) – Amanda Seyfried (Sophie), Christine Baranski (Tanya prezent) & Julie Walters (Rosie prezent)
“Fernando” (ABBA – 1980) – Cher (Ruby Sheridan) & Andy Garcia (Fernando)
“My Love, My Life” (ABBA – 1976) – Amanda Seyfried (Sophie), Lily James (Donna tânără) & Meryl Streep (Donna prezent)
“Super Trouper” (ABBA – 1980) – Cher, Meryl Streep, Christine Baranski, Julie Walters, Pierce Brosnan, Colin Firth, Stellan Skarsgard, Andy Garcia, Amanda Seyfried, Dominic Cooper, Lily James, Jessica Keenan Wynn, Alexa Davies, Josh Dylan, Jeremy Irvine & Hugh Skinner (întegul cast Mamma Mia 2, tineri și adulți)
“The Day Before You Came” (ABBA – 1981) – Meryl Streep (Donna prezent)
Mamma Mia. Here we go again! rulează deja în cinematografe și este distribuit în România de RoImage.