Am descoperit de curând parfumurile casei JUL ET MAD Paris (în magazinul Obsentum de pe Aeroportul Otopeni, alături de cele mai elegante parfmuri de nișă) și m-au cucerit, prin intensitatea, combinațiile neobișnuite de arome, dar mai ales prin povestea lor.
De fapt, fiecare parfum JUL ET MAD Paris spune o poveste, o poveste de iubire, despre pasiune și descoperiri senzaționale.
JUL ET MAD Paris este despre Julien Blanchard (Jul) și Mădălina Stoica-Blanchard (Mad), care s-au întâlnit la Paris în 2004, fondând ulterior împreună casa de haute parfumerie cunoscută și apreciată astăzi în întreaga lume (printre clienții fideli celebri numărându-se și John Galliano). Un business care îi reprezintă și care a luat naștere din povestea lor de iubire.
De altfel, unul dintre primele parfumuri lansate – și unul dintre favoritele mele pentru că nu m-am putut abține și le-am încercat pe toate – “Terrasse à St-Germain” evocă acel coup de foudre dintre „personajele noastre”, întâlnirea lor pe terasa unei cafenele pariziene, într-o primăvară cu aromă de frezii și citrice. Absolut irezistibil!
JUL ET MAD Paris are un portofoliu ce include 11 esențe, încadrate în două colecții: Les Classiques (Stilettos on Lex, Terrasse à St-Germain, Amour de Palazzo, Aqua Sextius, Secrets du Paradis Rouge) și Les White (Nea, Nin-Shar, Garuda, Bella Donna, Fugit Amor, Mon Seul Désir).
JUL ET MAD PARIS – LES CLASSIQUES
JUL ET MAD PARIS – LES WHITE
Printre cele mai noi parfumuri ale brandului, lansate în 2017, se află Bella Donna, Fugit Amor și Mon Seul Désir, inspirate fiecare din opere de artă emblematice.
Bella Donna este inspirat de unul dintre cele mai intrigante portrete feminine, La Belle Ferronnière, semnat de Leonardo da Vinci. Este o veritabilă explozie de senzații antagoniste, dar care se amestecă până la perfecțiune, cu note de benzoină, labdanum, mosc, unt de iris, iasomie egipteană, având la vârf o notă de ghimbir proaspăt.
Fugit Amor este inspirat de capodopera lui Auguste Rodin ce poartă același nume. Este un parfum aparte, ce creează un echilibru perfect între răceala marmurei și sensibilitatea creației artistice, prin note de lemn de cedru, ambră cenușie, garoafă, scorțișoară, ghimbir, cardamom și, în final atinge cu o atingere de piper roz.
Mon Seul Désir spune o poveste magică, a uneia dintre cele mai mari capodopere europene din Epoca Medievală, La Dame à la Licorne. Dorința mistică este tema principală a acestui parfum extraordinar, în care se împletesc note senzuale de mosc, chihlimbar și piele, aroma excepțională a florii de și accente picante, pentru a recrea frumusețea fatală.
Vă doresc să le descoperiți poveștile și mi-ar plăcea să aflu părerile voastre despre parfumurile Jul et Mad Paris.