A fost o primăvară aglomerată și se anunță o vară asemenea. Și pentru că nu reușesc întotdeauna să fiu alături de voi atât de mult cât mi-aș dori, iar o imagine face cât o mie de cuvinte, pe contul meu de Instagram puteți fi în permanență la curent cu cele mai recente lansări, cu locurile și experiențele pe care le descopăr.
Dar parcă nu este suficient, așa că revin aici cu detalii și povești, într-un nou articol InstaLife.
În ultimele săptămâni, am descoperit câteva locuri noi de ieșit, pe gustul meu, liniștite, cu oameni frumoși și atmosferă plăcută. Unul dintre acestea, care are și avantajul de a-mi fi foarte aproape de casă este Kid You Not (1), un bistro cu « mâncare care nu îngrașă » și este în plus și delicioasă.
Nu mă pot pronunța în privința întregului meniu pentru că nu i-am trecut pragul decât o dată, dar ambianța generală m-a convis să revin curând. În plus, pare genul de loc pe care l-aș transforma în « biroul din oraș » pentru câteva ore, având colțuri liniștite, discrete, inclusiv în mica grădină de care dispune.
Un loc simpatic, foarte zen, este și La un ceai (2), o ceainărie cu o grădină desprinsă parcă din Alice în Țara Minunilor… În permanență se « întâmplă » ceva la La un ceai, în fiecare weekend de primăvară este sărbătoarea vafelor (celebrelor și irezistibilelor Waffles) pe care vă recomand să nu o ratați.
Închei enumerarea locurilor cool recent descoperite cu Modelier (3), un loc în care trebuie să ajungi dacă îți plac burgerii (nu trebuie să îți faci griji nici dacă ești vegetarian, există 2 variante chiar și pentru tine) și dacă oriunde ți se pare că limonada este insuficientă și se termină imediat (la Modelier există niște limonade urieșești și foaaarte bune !).
Și dacă tot suntem la capitolul băuturi răcoritoare, am descoperit în avanpremieră ediția limitată Lipton Green Ice Tea Mint Lime (4), care nu îmi va lipsi niciun moment din casă, vara aceasta, sunt convinsă.
Această descoperire nu a venit însă singură! Așa că vara aceasta, mă voi răcori și cu niște delicioase rețete de cocktailuri cu ice tea, « furate » de la profesioniști în mixologie.
După burgeri, waffles, era mai mult decât binevenit un mix detox, o săptămână cu alegeri culinare mai lejere și mai sănătoase. Sunt foarte mândră de mixul delicios de căpșuni, afine și banane, asezonat cu frunze de mentă, din grădină, pe care eu am obiceiul să le mănânc alături de fructe, și pozat pe terasă (5), într-o scurtă pauză cu soare, între ploi.
Și tot într-o pauză dintre ploi, am dat o fugă și la evenimentul Sensodyne, într-unul dintre locurile mele preferate din București, Symbio, pentru a descoperi noua pastă de dinți SENSODYNE Repair & Protect, datorită căreia nu vor mai exista #GusturiInterzise (6), nici chiar pentru cei ce suferă de hipersensibilitate dentară și au probleme cu înghețata, cafeaua fierbinte (sau frappuccino) și dulciurile.
Nu știu cum, dar văd că întregul meu articol de astăzi se învârte în jurul deliciilor culinare…
Trebuia să mă laud și cu hărnicia de care am dat dovadă: am zugravit (ca să fiu foarte exactă, am dat cu amorsă și pregătit pentru zugravit, dând 2 mâini de lavabilă albă) un perete într-un colțișor ce îmi va servi la filmări / shooting-uri și orice alte nazbâtii îmi trec prin cap, dar pe care vi-l dezvălui curând, în cadrul unui nou proiect alături de Leroy – Merlin (7).
La Digital Divas (8) mi-am reconfirmat atașamentul pentru Rujurile Avon True Color Perfectly Matte – pur și simplu le ador, am 4 nuanțe deja și nu cred că mă opresc curând din achiziția unor noi culori… curând revin și cu impresii de la evenimentul Digital Divas de anul acesta (foarte interesant, foarte educativ, dar se prefigurează necesitatea extinderii lui, cele 5 ore alocate pentru speech-uri s-au dovedit insuficiente în condițiile unor vorbitori cu vaste experiențe și pe care au fost mai mult decât dispuși să ni le împărtășească).
Închei printr-un moment drag mie, petrecut în compania cățelușului meu (9) – ador weekend-urile petrecute împreună, după lungile despărțiri din timpul săptămânii. Fritz este cel mai vesel și iubitor cațeluș, simt că îmi înțelege programul aglomerat, dar și că apreciază clipele pe care i le dedic exclusiv, îi plac la nebunie plimbările cu mașina și turele în parcul nostru favorit – Parcul Circului.
Revin curând cu noi povești și descoperiri… Dar până atunci, vă aștept pe Instagram… Aaaa, și vă rog mult, spuneți-mi ce ați vrea să citiți pe blog, ce subiecte așteptați cu nerăbdare, ce nu am abordat dar v-ati dori să abordez… orice sugestie este binevenită!