Figaro, prăjitura cu bezea din copilăria mea

gustul copilariei_prajitura cu bezea_Figaro

Prăjitura cu bezea este favorita mea dintotdeauna. M-am hotărât să împărtășesc cu voi astăzi unul dintre gusturile copilăriei mele, prăjitura cu bezea, Figaro.

Pentru că este iarnă (și stau mai mult în casă, nefiind foarte prietenă cu frigul), pentru că au fost Sărbătorile (și-am stat mai mult în familie) și pentru că eu sunt o mare fană dulciuri, m-am trezit la mijloc de ianuarie nostalgică… cu o poftă nebună de prăjitura cu bezea a mamei mele.

Această prăjitură cu bezea este gustul copilăriei mele. Acea Figaro perfectă, pe care o făcea mama mea (pe care o mai face și acum, dar doar la insistențe și cu intervenții speciale).

Frig, iarnă – am menționat deja că eu iarna nu ies din casă decât de nevoie – ce-mi rămânea de făcut?

O privire în dulapul cu « provizii » și un gând recunoscător pentru inspirația de a face o vizită magazinului Topoloveni de pe Rosetti. Apoi, un telefon disperat către mama și situația părea aproape rezolvată… aproape pentru că greul abia atunci începea: prepararea primului meu Figaro, prima prăjitura cu bezea făcută cu propriile mele mânuțe.

prajitura - gustul copilariei_Topoloveni

 

02_gustul copilariei_Topoloveni

03_gustul copilariei_Topoloveni

Rețeta de Figaro, prăjitura cu bezea pe care o ador, este simplă, și nu necesită foarte multe ingrediente. O las mai jos, explicată cât se poate de detaliat.

Ingrediente: 

1 pachet de margarină,

3 linguri de zahăr,

4 ouă

500 – 600 grame făină 

1 praf de copt

magiun de prune

250 g zahăr pudră

Preparare:

Margarina, zahărul, gălbenușurile celor 4 ouă, făina și praful de copt se amestecă și se obține coca pentru o tavă mică. Eu am optat pentru o tavă de tartă pentru că este ceea ce aveam disponibil.

În tavă se pune hârtie de copt (sau se unge cu unt/margarină). Se întinde foaia de cocă, se așează în tavă și se înțeapă cu furculița.

Deasupra se adaugă magiun de prune Topoloveni (sau un alt gem acrișor, după preferințe).

La final, se bat spumă cele 4 albușuri rămase cu cele 250 g de zahar pudră. Spuma obținută se întinde peste stratul de magiun.

Se pune la cuptor, la foc mediu și se urmărește constant.

Simplu, dar foarte delicios. Cred că nu este nevoie să adaug cât de rapid s-a terminat prăjitura și cât de bună mi s-a părut… exact gustul copilăriei, prăjitura mea favorită cu bezea!

04_gustul copilariei_prajitura cu bezea_Figaro

05_gustul copilariei_prajitura cu bezea_Figaro

 

Și ca să știți, magiunul de prune Topoloveni este singurul produs românesc recunoscut la nivelul Uniunii Europene ca unic, tradițional și autentic, înca din anul 2011. A primit de asemenea, doi ani consecutiv, două (din maximum de trei) stele Michelin la International Taste and Quality Institute din Bruxelles. Magiunul de prune Topoloveni poate fi consumat de întreaga familie, de la bebelușii de 6 luni până la bunici, inclusiv de persoanele bolnave de diabet (cu acordul medicului curant).

 Vouă de ce desert al copilăriei vi se face dor?

Dacă îți face plăcere, mă găsești și pe Facebook, Instagram, Twitter, Google + și Pinterest

 

CITEȘTE ȘI: 3 deserturi tradiționale descoperite la Food Camp Sibiu

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

2 comentarii

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

6 trucuri de beauty pentru vreme foarte rece

Următor

Dinner by Private Chefs