Edge of Tomorrow (Prizonier in timp) este o noua super productie, cu Tom Cruise in rolul principal, care creioneaza un viitor nu prea roz al omenirii. Actiune, efecte speciale, eroi tenace si curajosi, o specie de fiinte extraterestre aparte si deosbita de cele descrise in alte filme SF, cam acestea sunt atuurile ce recomands Edge of Tomorrow iubitorilor de gen.
Intr-un viitor destul de apropiat, Pamantul este atacat de o rasa extraterestra evoluata si periculoasa, care ameninta cu distrugerea intreaga planeta (Parisul este deja invadat, la fel si cele mai frumoase regiuni ale Frantei). Desi este evident ca nu o pot invinge cu nicio forta militara din lume, omenirea se incapataneaza sa ii reziste si organizeaza o mare ofensiva, in mod simbolic in Normandia. Printr-un concurs nefericit de intamplari, maiorul William Cage, interpretat de Tom Cruise, este nevoit sa ia parte la aceasta lupta, iar imprejurarile mortii sale il arunca intr-o bucla a timpului, fortandu-l sa retraiasca la infinit ziua atacului. Astfel o reintalneste pe Rita Vrataski (interpretata de Emily Blunt), din Fortele Speciale, alaturi de care planuieste un asalt neasteptat asupra inamicului.
V-am dezvaluit deja prea multe detalii… daca sunteti fani SF si filme de actiune cu efecte speciale, va recomand filmul Edge of Tomorrow, distribuit in Romania de Mediapro Distribution. Iar pentru experienta completa a unui SF ce abunda in efecte speciale, e musai sa il vedeti 3D in Romtelecom IMAX.
Pentru mine, avanpremiera Edge of Tomorrow a fost insa ocazia de a o redescoperi pe actrita Emily Blunt (mi s-a parut frumoasa rau in film), intr-un rol neasteptat, de soldat de elita, fiind obisnuita cu aparitiile ei pline de gratie si eleganta (am sa o asociez mereu cu asistenta numarul 1 a Mirandei Priestley din The Devil wears Prada).
De aceea va propun sa admiram cateva dintre aparitiile ei la premierele Edge of Tomorrow din cele mai importante metropole, iar alaturi cateva propuneri daca vreti sa ii adoptati stilul (toate rochiile sunt de pe Asos).