„Ceea ce au nevoie cel mai mult copii sunt esențialele lucruri pe care bunicii le au din plin. Bunicii le oferă o dragoste necondiționată de nimic, bunătate, răbdare, umor, confort și lecții despre viață. Si, cel mai important, prăjituri.” – Rudolph Giuliani
Da, da, avem nevoie de bunici, acea « specie » de oameni minunați care ne spun povești, ne încântă cu magia zâmbetelor lor, ne răsfață cu cele mai delicioase plăjituri și sunt alături de noi în primele noastre aventuri marețe.
Dar de unde vin bunicii, cum au ajuns să știe câte în lună și în stele?
NN încearcă să ne dea un răspuns în cea mai recentă campanie pentru pensii… de fapt, cel mai frumos răspuns: bunicii nu « se fac » peste noapte, asemenea nepoților, ei urmează o Școală de Buni Buni.
Pentru o seara, am urmat o formulă simplificată a acestei școli… și-a fost minunat. Profesori mi-au fost: Antonio Passarelli – (cursul de prăjituri de casă), Alexandrina Halic – (clasa de spus povești), Nea Bebe de la Baraka și Magicianul (Marian Râlea).
Am aflat cum se fac Mălaiul tradițional din Alămor și deliciosul Hencleș cu mere, pe care le-am devorat alături de « colegii de clasă », am învățat mici trucuri de magie cu monede și cărți de joc, am ascultat pasaje din povești încântătoare pentru toate vârstele, precum Mary Poppins și Micul Prinț, și mi s-a făcut dor să merg pe bicicletă.
Dar dincolo de toate aceste lucruri și descoperiri încântătoare, mi s-a făcut dor instant de bunici și am realizat cât de norocoasă sunt că îi am încă aproape. Și nu sunt orice fel de bunici, ci bunicii perfecți.
Mi-au spus povești, mi-au ghidat primele tururi de parc cu bicicleta, îmi fac încă prăjituri, au făcut și fac să dispară ca prin minune orice problemă… dar mă și îndeamnă să mă gândesc la viitor, să le urmez exemplul – bunicii mei au văzut aproape toată Europa de când au ieșit la pensie, se bucură de vacanțe și noi experiențe, ne scot în oraș și ne răsfață cu daruri, exact ca în copilărie…
Bătrânețea nu se întâmplă peste noapte și nu există un moment exact în care trebuie să începem să ne gândim la pensia de care vom avea nevoie. Viața nu se încheie odată cu ieșirea la pensie. Mi-a repetat-o și demonstrat-o încă o dată chiar unul dintre profesorii Școlii de Buni Buni, Alexandrina Halic, care joacă încă în numeroase piese la Teatrul Ion Creangă, îndeplinindu-și în același timp « sarcinile » de bunică.
În concluzie, a fost o experiență minunată această Școală de buni buni… și o idee atât de interesantă. Vouă ce atelier m-a atras atenția?
