Daca ar fi sa descriu Londra rapid, in 3 cuvinte/atribute, m-as gandi la sora mea (care locuieste acolo de 8 ani deja), Wembley (celebrul stadion londonez unde se tin meciuri si concerte, pentru ca scopul primei mele calatorii la Londra a fost sa asist la o competitie sportiva pe Wembley) si Debenhams (pentru ca era inainte de Craciun si cum timpul la Londra a fost limitat, am preferat sa achizitionez cadourile dintr-o singura locatie).
Debenhams a ramas de atunci, unul dintre reperele obligatorii al oricarei vizite la Londra… Ador raionul urias de cosmetice, as rataci o zi intreaga printre umerasele cu creatii ce poarta semnatura designerilor britanici si cu certitudine nu as rata ocazia de a face mici cumparaturi din raionul lor extraodinar de decoratiuni interioare.
Dupa aceasta lunga introducere, cred ca nu trebuie sa va mai explic de ce ma bucura extrem de tare vestea ca Debenhams revine in Romania. Eu ii simteam lipsa.
Debenhams va deschide saptamana aceasta un magazin cu o suprafata de 2800 mp în Bucuresti Mall, o destinatie unica de fashion&beauty pentru publicul feminin si masculin. Cu un mix unic, exclusivist, de marci proprii, designeri si branduri internationale, magazinul Debenhams din Bucureşti Mall se va întinde pe trei etaje. Debenhams va fi si primul department store din Romania care cuprinde si o generoasă zona dedicata frumusetii, în care vor fi prezente aproape 100 de branduri de parfumerie, make-up şi îngrijirea pielii. Parterul magazinului va reuni pe 270 mp nume precum Dior, Lancome, Givenchy, Bvlgari, Dolce&Gabbana, Calvin Klein, Paco Rabanne si L’Oreal.
Ne vedem deci la Debenhams, din 26 martie ?!