Chic Boutique: cea mai frumoasă cafenea Starbucks din lume

Moment istoric săptămâna aceasta: s-a inaugurat prima locație Starbucks din Italia. Este vorba de o cafenea Starbucks Reserve Roastery, deschisă la Milano, într-o clădire istorică a Poștei, aflată în Piazza Cordusio, la doar câteva străzi de repere iconice precum Duomo di Milano, Galleria Vittorio Emanuele II și Teatro alla Scala.

Aceasta a fost concepută ca un omagiu adus espresso-ului italian, cei 2300 mp punând în scenă toate etapele pregătirii acestei licori magice, prăjirea, metodele de preparare, mixologie…

Considerată cea mai frumoasă cafenea Starbucks din lume’, Starbucks Reserve Roastery Milano este de săptămâna aceasta un loc în care clienții italieni și nu numai pot descoperi arta și știința cafelei într-o ambianță care îți taie efectiv răsuflarea.

Este prima piață pe care Starbucks intră direct cu o cafenea de tip Roastery, brandul său de lux, în toată lumea existând doar 2 astfel de locații până în acest moment: în Seattle și la Shanghai. Tradiția italiană în ceea ce privește cafeaua explică însă perfect această decizie.

De altfel, întreaga cafenea reflectă cultura unică italiană a cafelei. Istoria și inovația în domeniul cafelei sunt puse în scenă într-un cadru cu un design spectaculos, invitând clienții într-o călătorie de descoperire imersivă.

De la intrarea în clădire, iubitorii de cafea sunt întâmpinați de o poveste fabuloasă a prăjirii cafelei. Culorile vibrante trimit cu gândul la moda italiană, de-a lungul zilei ambianța modificându-se datorită luminii diferit filtrate de plafonul vitrat.

Piesa centrală a cafenelei este un prăjitor de cafea Scolari, complet funcțional, manufacturat la câțiva kilometri de Milano.

În partea dreaptă se află barul principal, unde se servesc de la băuturi clasice pe bază de espresso până la inovații de ultimă oră în domeniul cafelei: peste 115 băuturi obținute prin diferite metode de preparare (ModBar Pour Over, Chemex, Coffee Press, Siphon, Espresso, Cold Brew și Clover Brewed coffee). De asemenea, acest bar beneficiază în premieră pentru Starbucks de o stație pentru affogato, unde înghețata ce va fi servită alături de deliciosul shot de espresso este realizată artizanal, la comandă, utilizând nitrogen lichid.

Fațada din lemn a barului prezintă un model regăsit în arhitectura italiană de-a lungul timpului, fiind acoperit cu marmură ce provine din cea mai celebră carieră din Toscana.

La etaj, vizitatorii vor descoperi barul Arriviamo, un bar de 10 metri sculptat într-un bloc de marmură specială – of Calacatta Macchia Vecchia, unde mixologii creează cocktailuri speciale. În partea stângă se află un cuptor cu lemne, construit cărămidă cu cărămidă, și unde vor fi preparate diferite bunătăți de patiserie italiene.

La noua locație Starbucks din Milano au lucrat în ultimul an peste 10 artizani locali pentru a da viață unei experiențe unice, care să îi surprindă pe cei care îi trec pragul, să îi impresioneze senzorial din toate punctele de vedere – aspect, sunet, atingere, arome și, binențeles, gusturi.

Pe terasa clădirii, clienții se pot bucura de întreaga gamă de cafele Roastery, cocktailuri și preparatele culinare propuse, în cadru distinct european al unei cafenele stradale.

Eu abia aștept să îi trec pragul!

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

1 comentariu

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

5 rutine de topmodele pentru îngrijirea tenului

Următor

O simplă favoare: despre film și 4 ținute fabuloase