Cele mai colorate orașe din Europa

Ce subiect mai potrivit pentru o zi de vineri capricioasă decât cele mai colorate orașe din Europa? Culorile le oferă un farmec aparte și le transformă în destinația ideală pentru Paște sau primăvara aceasta.

Sezonul vacanțelor se apropie cu pași repezi. Dar putem profita și de Paște, 1 mai sau 1 iunie. Mi-a trecut prin minte să caut câteva destinații vesele, cele mai colorate orașe din Europa, pentru cele care nu avut încă timp și poate nici inspirație pentru un alt loc interesant.

Așa că, dacă îți dorești câteva zile de relaxare și turism într-un oraș vesel și colorat, în imaginile de mai jos vei descoperi cu siguranță cel putin o destinație pe gustul tau. Dacă îți dorești o evadare binevenită din griul cotidian, unul dintre cele mai colorate orașe din Europa este destinația ideală!

Burano, Italia

Este cel mai colorat și mai vesel oraș din Italia… Nicio clădire nu are aceeași culoare cu cele din vecinătate. Fie că este vorba de culori pastelate sau de nuanțe puternice, Burano te impresionează la fiecare pas, cu fiecare străduță și canal, prin cromatica sa. Îți recomand deci să prelungești una dintre plimbările pe canalele venețiene alegând destinația Burano!

Cum ajungi la Burano

Wizz Air are zboruri către Treviso, aflat la 40 de minute de Veneția, de unde ajungeți ușor cu vaporetto pe insula Burano, din București (zilnic, 2 zboruri tur și retur), Cluj și Timișoara (câte 2 zboruri săptămânal), Iași (3 zboruri săptămânal).

Varșovia, Polonia

Un oraș cu o istorie bogată și o arhitectură încântătoare, Varșovia trebuie pusă pe lista de vizitat primăvara. Este un oraș romantic, în care vei adora să te plimbi pe străduțele centrului vechi, străjuite de case colorate.

Cum ajungi la Varșovia

Wizz Air zboară la Varșovia, pe aeroportul Chopin, din București (5 zboruri săptămânal).

Colmar, Franța

Este un orășel în Alsacia (una dintre regiunile mele preferate din Franța când vine vorba de gastronomie), care mă obsedează de când l-am vazut prima dată în imagini… Este un loc în care timpul a stat pe loc, renumit pentru cladirile sale vechi și colorate, perfect conservate, pentru flori și atmosfera de basm.

Cum ajungi la Colmar

Wizz Air are 4 zboruri pe săptămână din București și 2 zbori pe săptămână din Sibiu către Basel-Mulhouse-Freiburg (în Elveția), aflat la o oră cu trenul de Colmar.

Costa Nova, Portugalia

Este un loc unic, foarte instagramabil, cu casele sale de lemn colorate, în dungi, denumite palheiros. Situat la doar 10 minute cu mașina de Aveiro (considerat Veneția Portugaliei), Costa Nova era la mijlocul secolului al 19-lea una dintre destinațiile la mare preferate de artiștii vremii.

Cum ajungi la Costa Nova

Chiar și fără zbor direct, Costa Nova este destul de ușor accesibilă din Lisabona – o plimbare de 2 ore cu trenul până în Aveiro și apoi un taxi. Wizz Air are 2 zboruri pe săptămână către Lisabona din București.

Menton, Franța

Oferind o priveliște fabuloasă asupra Alpilor, dar și a Mediteranei, Menton este unul dintre cele mai frumoase și cele mai colorate orașe din Europa. Din larg, casele sale colorate așezate în trepte par țiglele unei vile boeme imense, cu grădini luxuriante.

Cum ajungi la Menton

Menton se află la doar 40 de km de Nisa, iar Wizz Air operează pe aeroportul din Nisa 3 zboruri săptămânal din București.

 

CITEȘTE ȘI: Cele mai vesele orașe din lume

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

the palm - therme
Anterior

Prima dată la Therme
(mic ghid pentru neinițiați)

Următor

Ce mănânci într-un Irish pub