Calendarul Pirelli 2016 by Annie Leibovitz a fost prezentat la Londra

Calendarul Pirelli 2016

Ediția a 43-a a celebrului Calendar Pirelli a fost prezentat astăzi la Londra. Creația fotografului american Annie Leibovitz, Calendarul Pirelli 2016 are în prim plan 13 femei care s-au remarcat pe plan profesional, social, cultural, sportiv și artistic.

Calendarul Pirelli 2016 nu este cu siguranță o ediție pe care prietenul tău o va atârna de perete în camera sa. Este o ediție pe care însă aș vrea să o am în camera mea. Să mă inspire în fiecare lună. Să merg mai departe. Să-mi ating toate obiectivele propuse și să lupt pentru fiecare cauză în care cred.

Da, ediția din 2016 a Calendarului Pirelli este una inspirațională. Una care scoate, la fel ca în fiecare an, în evidență femeia. Femeia pe care ne dorim să fim. Să devenim. Și este clar că anul ar fi avut nevoie de mai mult de 12 luni pentru ca Annie Leibovitz să poată fotografia mai multe femei care sunt o inspirație pentru lumea în care trăim acum.

Annie Leibovitz a fost, pentru a câta oară în cariera ei, geniaă, iar Calendarul Pirelli este încă o dată ceva complet diferit. Actrița Yao Chen, top modelul Natalia Vodianova, producătorul Kathleen Kenedy, colecționara de artă Agnes Gund, jucătoarea de tenis Serena Williams, scriitoarea Fran Lebowitz, Mellody Hobson, directorul de film Ava DuVernay, bloggerita Tavi Gevinson, artista iraniană Shirin Neshat, Yoko Ono, cântăreața Patti Smith și actrița Amy Schumer au fost scoase în evidență de Annie Leibovitz în paginile calendarului pentru 2016.

Annie Leibowitz a pozat pentru Calendarul Pirelli pentru prima oară în 2000, pozele de atunci fiind primele nuduri pentru celebrul fotograf american. Sesiunea foto pentru calendarul pe 2016 a fost programată în luna iulie a acestui an la New York și a avut loc exclusiv în studio.

La fel ca în edițiile de la începutul anilor ’60, dar și cele din 2002 (Peter Lindbergh), 2008 (Patrick Demarcheller) și 2013 (Steve McCurry), Calendarul Pirelli nu conține nuduri.

Pirelli a prezentat oficial primele patru fotografii din calendar, fotografii care le au în prim plan pe Yao Chen, Serena Williams, Patti Smith și Amy Schumer. Pozele din calendar sunt alb-negru, iar prelucrarea lor a fost minimă.

Amy Schumer - Calendarul Pirelli 2016 Patti Smith - Calendarul Pirelli 2016 Serena Williams - Calendarul Pirelli 2016 Yao Chen - Calendarul Pirelli 2016

Iată și clipul în care puteți descoperi povestea Calendarului Pirelli 2016.

Desigur, Calendarul Pirelli își va păstra caracterul exclusivist și nu poate fi cumpărat. Dar mesajul pe care-l transmite se va propaga foarte repede și cu siguranță mă va inspira de acum încolo în tot ceea ce fac. Și cred că asta este cel mai important.

Urmărește LaChicBoutique.ro pe Facebook, Instagram, Twitter, Google + și Pinterest!

Citește și alte știri despre Calendarul Pirelli:
Calendarul Pirelli: Gigi Hadid este Miss Noiembrie 2015
Calendarul Pirelli: Karen Elson este Miss Septembrie 2015
Calendarul Pirelli: Sasha Luss este Miss August 2015
Calendarul Pirelli: Adriana Lima este Miss Ianuarie 2015

Calendarul Pirelli: Natalia Vodianova este Miss Februarie 2015
Calendarul Pirelli: Joan Smalls este Miss Martie 2015
Calendarul Pirelli: Candice Huffine este Miss Aprilie 2015
Calendarul Pirelli: Anna Ewers este Miss Iunie 2015
Calendarul Pirelli: Cameron Russell este Miss Iulie 2015

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Collistar make-up_skin care
Anterior

7 produse preferate Collistar

Advent Calendar LaChicBoutiqueRo
Următor

Advent Calendar LaChicBoutique: 1 decembrie (incheiat)