Meghan Markle a trăit astăzi ceea ce își doresc și visează probabil toate fetițele din lumea întreagă: s-a căsătorit cu un prinț frumos, foarte îndrăgostit, și a devenit prințesă. Aceasta este ceea ce s-a văzut astăzi, peste tot, dar cu certitudine, dincolo de aparențe, această nuntă de vis înseamnă mult mai mult și îi aduce fostei actițe din Suits o multitudine de îndatoriri și obligații pe care va fi obligată să le îndeplinească în noua sa calitate de membru al familiei regale britanice.
Fiind o nuntă regală, dar și un eveniment monden intens mediatizat, m-am gândit că merită să aruncăm o privire pe „covorul roșu” pe care au pășit astăzi o multitudine de nume celebre. Iată doar câteva dintre best dressed couples care au participat astăzi la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle:
Amal și George Clooney. Asortați în cel mai chic mod – superba nuanță de galben a rochiei semnată Stella McCartney regăsindu-se în dungile cravatei și batistei lui.
Charlotte Riley & Tom Hardy. Superb detaliul floral al pălăriei ce pare desprins din printul delicat al rochiei The Vampire’s Wife.
Victoria & David Beckham. Probabil the best dressed couple de oriunde și în orice moment.
Carey Mulligan & Marcus Mumford. Un print floral delicat și romantic ce poartă semnătura Erdem.
Sofia Wellesley & James Blunt. Un cuplu cu un aer proaspăt și foarte brittish.
Patrick J. Adams & Troian Bellisario. Co-star în serialul Suits și totodată soțul lui Meghan din serial, Patrick nu a ratat nunta acesteia, având-o la braț pe proaspăta sa soție din viața reală.
Abigail Spencer & Priyanka Chopra. Două dintre cele mai bune prietene al noii prințese, extrem de elegante cele două actițe.
Și favorita mea de astăzi, dovada că de multe ori „Less is more”, absolut perfectă – Lady Kitty Spencer, nepoata Prințesei Diana, de multe ori comparată cu aceasta pentru frumusețe, grație și eleganță.