Una dintre cele mai stylish si elegante icon-uri din toate timpurile, Audrey Hepburn, ar fi implinit astazi 84 de ani. Din pacate, o boala nemiloasa ne-a rapit-o pe Audrey acum 20 de ani. Raman insa filmele ei si stilul vestimentar inconfundabil si unic, sursa permanenta de inspiratie pentru designeri.
Trendsetter in vremea ei, Audrey Hepburn a fost muza pentru Hubert de Givenchy (pe care l-a adus in lumina reflectoarelor si in atentia publicului prin exceptionalul film Sabrina) si pentru Salvatore Ferragamo (care i-a creat si o pereche de balerini – celebrii Vara cu fundita – care se bucura de un imens succes si in zilele noastre).
Cu o filmografie impresionanta, Audrey Hepburn a fost nominalizata de 5 ori la premiile Oscar (pentru Roman Holiday, Sabrina, Breakfast at Tiffany’s, A nun’s story si Wait until dark), obtinand insa numai unul, in 1953, pentru Roman Holiday.
Printre cele mai cunoscute roluri ale sale se numara: printesa Anne din Roman Holiday, Sabrina Fairchild in Sabrina, Natasha Rostova in Razboi si Pace, Holly Golightly in Breakfast at Tiffany’s si Eliza Doolittle in My Fair Lady.
Audrey Hepburn era un om frumos din toate punctele de vedere: iubea animalele (avea caini, pisici, chiar si o caprioara) si si-a dedicat ultima perioada a vietii operelor caritabile.
Pentru mine, Audrey Hepburn reprezinta:
– Unele dintre cele mai frumoase filme facute vreodata: How to steal a million, Sabrina, Breakfast at Tiffany’s, Roman Holiday, Paris when it sizzles, My Fair Lady
– Piese de rezistenta chic din garderoba: little black dress sofisticata, pantalonii tigareta, balerinii Ferragamo
– Un icon
Sper ca galeria cu imaginile mele favorite cu cea pe care astazi o aniversam – unica Audrey Hepburn, v-a facut placere.