Vara este sezonul vacantelor prin excelenta, o perioada in care ritmul trepidant al orasului parca se diminueaza, toti cei aflati inca aici fiind doar cu gandul la vacante si destinatii exotice. Vacanta, atunci cand se intampla, este un moment memorabil, iar dorinta de a pastra amintirea clipelor minunate si locurilor de vis vizitate este absolut naturala. Ea ne indeamna la achizitii de obiecte ce in timp ne pot parea inutile, care se vor prafui intr-un colt sau vor aglomera camerele locuintei. O alternativa eleganta si mai ales foarte chic la traditionalii magneti – cel mai cautat si mai potrivit suvenir, dar care in timp poate pune probleme de spatiu – vine anul acesta de la Pandora.
Pandora travel charms te vor insoti pretutindeni si iti vor aminti in permanenta vacantele petrecute in cele mai frumoase orase – Paris, Londra, Venetia, Roma, Barcelona, New York sau Berlin – prin detalii ce tin de farmecul si esenta fiecarei destinatii, dar si clipe memorabile, momente pe care iti vei dori sa le retraiesti visand cu ochii deschisi, prin talismane Pandora cu simboluri legate de calatorii (pasaportul, ochelarii de soare, valiza, aparatul foto, avionul, barca, balonul).
Pastreaza vie amintirea Paris-ului chic.
Aminteste-ti mereu de Londra regala.
Viseaza la romantica Italia – Ventia & Roma.
O amintire mereu vie, imaginea fascinantului New York.
Sau a Barcelonei lui Gaudi.
Sau a unicului Berlin.
Vacanta placut indiferent de destinatia aleasa!
O idee minunata de cadou pentru cei dragi! :)
https://www.facebook.com/BaroccaFashion
Si o super amintire din vacanta :)