7 sfaturi de frumusețe pentru primăvară

Pentru că din punct de vedere al temperaturilor, primăvara pare se se fi impus în fața iernii (chiar dacă calendaristic mai avem o săptămână până la mult așteptatul anotimp), m-am gândit că ar fi bine să descoperim câteva trucuri pentru a ne îngriji pielea în sezonul de tranziție către vară.

Iată deci 7 sfaturi de frumusețe pentru primăvară.

  1. Adoptă în ritualul de curățare a pielii texturi mai lejere.

Iarna, produsele de curățarea pielii trebuie să aibă o textură mai bogată, îmbogățită cu factori nutritivi (care să creeze un strat protector la nivelul pielii). Primăvara însă, nu mai avem nevoie de acestea. Încercați texturi mai lejere și fine, fluide, sub formă de gel sau chiar spumă.

Eu îți propun noua spumă de duș de la NIVEA care se întinde delicat pe piele, hidratează în profunzime, lasând pielea mătăsoasă, fină și ușor parfumată. Este disponibilă în 3 variante – NIVEA Spumă de duș Creme Care, Creme Soft și Creme Smooth. Și nu te teme, un astfel de recipient cu spumă durează cât un gel de duș de 500 ml.

  1. Este momentul pentru un peeling.

Pielea tolerează acum o exfoliere mai profundă care să înlăture celulele moarte și pielea uscată. Este timpul să începi pregătirea pentru sezonul estival.

Eu îți recomand Collistar Nero Sublime Precious Scrub-Mask, o mască exfoliantă cu efect imediat de regenerare, iluminare și detoxifiere a pielii. Aceasta exfoliază și netezește pielea datorită cristalelor de zahăr care înlătură delicat și eficient celulele moarte de pe suprafața pielii, accelerând procesul de regenerare al acesteia. În compoziția sa, regăsim și extract de orhidee neagră cu acțiune protectoare și hidratantă, celule stem de gardenie albă, cu efect de regenerare și recompactare, și ulei de chimen cu efect revitalizant.

  1. Crema de față trebuie adaptată anotimpului.

Hidratarea tenului este esențială primăvara, iar crema de față nu trebuie să fie foarte grasă pentru a fi perfect absorbită în piele. Cremele care protejează tenul de frig iarna pot avea o textură prea bogată pentru temperaturile crescute, care nu se absoarbe complet în piele, putând conduce la acumularea impurităților și favoriza apariția coșurilor.

Îți recomand noua gamă Avene TriXera NUTRITION, dedicată pielii uscate, cu o textură nutri-fluidă, unică, având onctuozitatea unui balsam și fluiditatea unei loțiuni, pentru o aplicare foarte ușoară. În plus, ai un singur produs de hidratare pentru față și corp!

  1. Hidrateaza-ți pielea în profunzime.

Mai ales în anotimpurile de tranziție, pielea devine deosebit de sensibilă, mereu uscată, în ciuda cremelor și loțiunilor aplicate. Soluția ar fi includerea unui ser în rutina de îngrijire a pielii, acestea fiind foarte concentrate, cu o textură foarte fină ce pătrunde adânc în piele.

Eu îți recomand Daily Reviving Concentrate de la Kiehl’s, conceput pentru a susține sistemul de apărare al pielii pe parcursul zilei. Rădăcina de ghimbir din compoziție, bogată în antioxidanţi, protejează şi repară pielea împotriva stresului de zi cu zi, în timp ce uleiurile din seminţe de floarea-soarelui amplifica bariera sa protectoare.

Acidul hialuronic hidratează de asemenea foarte eficient. Aplică-l ca o mască și lasă-l să acționeze peste noapte. Nu îți face griji, pielea absoarbe doar cantitatea care îi este necesară.

  1. Folosește SPF zilnic

Vremea este caldă din nou, așa că ieși pe afară, fă plimbări lungi. Mersul stimulează circulația și este benefic pentru starea generală a organismului. Nu uita însă să îți protejezi pielea de efectele nocive ale razelor soarelui, folosind în fiecare zi o cremă cu factor de protecție ridicat (minim SPF 30). Pielea este și mai sensibilă după lunile reci de iarnă.

Foarte practice sunt si produsele « combi » de tipul BB cream sau CC cream care și matifiază, ascund și estompează.

Îți recomand Bioderma Sensibio AR BB Cream SPF 30, un tratament de nouă generație cu acțiune multiplă, pentru pielea sensibilă și predispusă la roșeață. Sensibio AR BB Cream reduce și previne roșeața, hidratează, calmează, uniformizează tenul și îl protejează împotriva ultravioletelor.

  1. Redă-i părului strălucirea

După o perioadă în care a fost supus condițiilor vitrege mai mult ca pielea corpului, părul are nevoie de o cură de revitalizare. Redă-i părului strălucirea, hrănindu-l cu ulei de cocos.

Îți recomand și noua gamă Kérastase Aura Botanica, cu ulei de cocos, fără parabeni şi fără sulfaţi, bazată pe ingrediente de origine naturală în proporție de peste 98%. Uleiul de cocos îi conferă părului rezistență și nutriție de durată, iar acizii grași precum Omega 6 și 9 ce se găsesc în uleiul de argan îi oferă un plus de strălucire.

  1. Apelează la experți

Chiar dacă nu mergi în mod obișnuit la o cosmeticiană, o dată pe an (primăvara) ar fi indicat să îi faci o vizită. Aceasta îți poate curăța și hidrata pielea profesional, aplicând soluții adaptate nevoilor și problemelor pielii tale.

Acestea au fost cele 7 sfaturi de frumusețe pentru primăvară. Voi ce sugestii aveți pentru o piele perfectă primăvara?

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

Gusturi mediteraneene la Lugo Restaurant & Lounge

Următor

Oscars 2017: red carpet.
live blogging