6 trucuri de beauty pentru vreme foarte rece

Niște trucuri de beauty nu strică niciodată, nu-i așa? Mai ales cu temperaturile extreme de afară!

Iarna aceasta a fost destul de atipică, cu ninsori abundente, dar cu zăpadă fină, pufoasă, cu ploi înghețate, ceață și muuult polei. Dacă nu ai programată curând o vacanță într-o destinație exotică, îți recomand să te resemnezi și să încerci, prin mici trucuri de beauty să îți ajuți și tenul și corpul să se simtă mai bine. 

Dacă ar fi după mine, aș sta numai în casă, sub pături, pe Netflix. Dar nu este posibil, așa că iată 6 trucuri de beauty pentru a trece mai ușor peste vremea foarte rece.

Super hidratare

În sezonul rece, nu trebuie să îți lipsească o cremă hidratantă (nu loțiune, nu gel, ci o textură cremoasă) pentru zi și o cremă cu o textură grasă, bogata, pentru noapte. De asemenea, o mască hidratantă și un unt de corp, pe care să îl aplici pe pielea umedă, după duș, pentru un plus de hidratare.

În diminețile foarte geroase, cu temperaturi sub zero grade și vant mușcător, poți apela și la un strat de unt de shea sau de cacao, sau ulei de cocos, pe post de cremă hidratantă.

Lista de ingrediente

Verifică atent ingredientele cremelor și loțiunilor din arsenalul tău de frumusețe. Ceramidele și acidul hialuronic sunt eroii acestei perioade. Aceste ingrediente rețin apa în straturile profunde ale pielii pentru hidratare și contribuie astfel la estomparea liniilor fine și a ridurilor, accentuate de uscarea și deshidratarea pielii iarna.

Extractele și uleiul de sâmburi de struguri sunt de asemenea benefice în această perioadă, contribuind la hidratarea și fermitatea pielii. 

Nicio zi fără protecție UV

Doar pentru că este frig afară, nu înseamă că efectele razelor de soare sunt mai puțin dăunătoare. Razele UV pot penetra cu ușurință și iarna, iar tenul are nevoie de o barieră rezistentă. Include deci și un produs cu factor SPF în ritualul zilnic de îngrijire a pielii.

Renunță la scrub și peeling

Acidul glicolic sau salicilic usucă pielea și pot fi prea dure pentru ten în sezonul rece.

Încearcă să înlocuiești exfolierea și peeling-ul cu o curatare mai gentila, cum este cea cu o perie facială, care te va ajuta să scapi de celulele moarte de la suprafața pielii, pregatind-o pentru hidratare. Sau încearcă un scrub delicat, natural, home made.

Achizitioneaza un umidificator

Trecerile repetate și bruște de la frig la cald au un efect negativ asupra tenului și nu numai. Usucă pielea, părul, producând efectul de frizz atât de neplăcut. Afectează însă și sinusurile.

Un umidificator plasat în dormitor contribuie la menținerea hidratării tenului, buzelor, părului pe durata somnului și reduce totodată riscul de îmbolnăvire.

Modificari in trusa de make-up

Dacă tenul tău are tendințe de roșeață, accentuate de vremea rece, încearcă un primer în tonuri de verde, care să neutralizeze această nuanță roșiatică.

Înlocuiește texturile pudră (ale fondului de ten, blush-ului etc.) cu cele lichide sau cremă pe timp de iarnă, pentru a nu usca tenul.

Adaugă în trusa de make-up un iluminator pentru un ten strălucitor.

 

CITEȘTE ȘI: Spa pentru ten la tine acasă

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

5 moduri în care să mănânci înghețată iarna

gustul copilariei_prajitura cu bezea_Figaro
Următor

Figaro, prăjitura cu bezea din copilăria mea