Ce fac în serile ploioase de toamnă sau weekend-urile mohorâte din același anotimp? Una dintre activitățile mele preferate este vizionarea serialelor, cuibărită în pături pufoase, cu laptopul în brațe.
Toamna este și momentul în care reîncep câteva dintre serialele mele preferate… de aceea, în mod paradoxal, pentru că nu o iubesc aproape deloc, o aștept totuși cu mare nerăbdare.
După această puțin cam lungă introducere, iată 6 seriale pe care îți recomand să le vezi toamna aceasta sau să continui să le vezi, dacă te numeri deja printre fane.
Rosewood – aventurile medicului legist de succes din Miami au ajuns la a doua serie. Îmi place modul în care se construiește gradual acțiunea fiecărui episod, modul ingenios și conexiunile pe care personajele le fac în rezolvarea fiecărei crime, dar și interacțiunea dintre personaje, concretizată de multe ori în replici spumoase.
Madam Secretary – un serial cu intrigi politice (mult mai soft decât House of Cards) și o Tea Leoni mult mai matură și mai serioasă, în rolul Secretarului de Stat american, ce încearcă să mențină echilibrul fragil între rolul său la Casa Albă și familie.
Blindspot – tot un serial relativ tânăr, aflat abia la a doua serie, un serial cu suspans, intrigi politice și polițiste, comploturi globale și o echipă de agenți FBI ce încearcă să descifreze tatuajele unei femei misterioase și fără memoria lucrurilor trecute, pentru a dejuca planurile celor mai periculoși infractori.
Quantico – un serial care m-a ținut cu sulfletul la gură sezonul trecut (este tot la al doilea sezon, toamna trecută a fost o toamnă foarte prolifică se pare, din punct de vedere al serialelor americane). Este genul de serial 24 (pentru cei care au fost fani), a cărui acțiune se dezvoltă progresiv, pendulând în permanență între fapte trecute și prezent, introducând noi și noi personaje, intrigi, legături, pentru a te induce în eroare până în ultimul moment cu privire la personajele negative.
Grey’s Anatomy – este veteranul listei mele de seriale favorite, ajuns la sezonul 13, deși am făcut o pauză de vizionare toamna trecută, fiind supărată pe decizia de a-l elimina din serial pe personajul meu preferat. Am reluat vizionarea vara aceasta (când deja se încheiase difuzarea sezonului 12) și cred că încep din nou să îl îndrăgesc – cazuri medicale speciale, idile între doctori, intrigi…
Criminal Minds – un alt veteran, ajuns la seria 12, este printre preferatele mele de mulți mulți ani, deși nu este întotdeauna cea mai potrivită alegere pentru a adormi ușor într-o noapte târzie. Totuși, modul în care descifrează crime și personalitățile criminalilor echipa de profileri FBI aflați în centru serialului mă “ține aproape” de 11 ani.
Aceasta ar fi lista mea scurtă de seriale pe care (să continui) să le vezi toamna aceasta. Ar mai fi câteva, destul de multe, de adăugat, dar revin într-un articol viitor.
Voi ce seriale urmăriți, ce serial îmi recomandați pentru Sărbătorile acestea, când toate serialele pe care le urmăresc sunt în pauză de difuzare?
Eu ma uit la westworld si shameless :)
game of thrones, bun de urmarit!!!!
Grey’s Anatomy
Eu urmaresc cu mare interes Grey’s Anatomy care este la al 14-lea sezon ,dar si Afaceri de Stat, care ruleaza acum pe canalul FilmCafe.
Victoria, Suits, Vikings
Sora Jackie pe hbo și mediumul pe axn
Legion, The Hand of God
Anatomia lui Grey
Acum nu mai urmărească niciun serial. Am urmărit un serial turcesc foarte frumos Feriha , însă sa terminat urât, tragic.
Gray’s Anatomy este cap de listă al serialelor preferate şi de mine, iar un altul „în ton” să zicem ar fi Doctor House, care chiar merită urmărit. Ți-aş mai recomanda Gossip Girl sau unul polițist -Cititorii de oase