Deși de multe ori nu ne mai permitem luxul de a opta pentru produse de igienizare delicate cu pielea, ar fi bine să le căutăm și să optăm pentru ele de câte ori putem.
Înainte să se declanșeze toată această nebunie, aveam în permanență câteva geluri antibacteriene: în mașină, în geantă, în geaca cu care ieșeam să plimb cățeii. Niciodată însă nu le acordasem prea mare atenție. Nu le foloseam zilnic, mai exact, le foloseam atunci când îmi era lene să mă spăl pe mâini sau mă grăbeam undeva…
Un gel ținea pe atunci și câteva luni. Sau cine știe, că uitam când și de unde le-am achiziționat. Este și motivul pentru care, atunci când au dispărut din magazine și toată lumea umbla disperată să facă rost, eu aveam un „stoc” liniștitor.
Abia de curând, când s-au cam terminat, pentru că gelul dezinfectant a devenit acum la fel de nelipsit precum săpunul sau pieptănul, am realizat cât de importantă este totuși compoziția lui.
În primul rând pentru eficiență. Pentru a fi sigură că produsul respectiv de igienizare chiar își face treaba, elimină viruși și bacterii, și te protejează. Ar trebui deci să aibă o concentrație mare de alcool (minim 60%).
Cu cât sunt însă mai „eficiente” împotriva virușilor și bacteriilor, devin mai agresive pentru pielea mâinilor tale. De aceea, secretul unui produs de igienizare eficient este echilibrul între concentrația ridicată de alcool și ingredientele hidratante, hrănitoare, care să refacă bariera de protecție naturală a pielii.
Eu am descoperit 4 astfel de produse de igienizare delicate cu pielea, pe care vi le recomand cu căldură.
Puressentiel gel antibacterian purifiant
Îmi place la nebunie cum miroase, ca un câmp de lavandă din Provence! Are efect rapid, omoară 99,9% dintre virusuri și bacterii după primele minute de la utilizare).
Gelul antibacterian are 100% ingrediente active naturale (uleiuri esențiale de lămâie, lavandă și arbore de ceai). Fiind îmbogățit cu aloe vera și glicerină vegetală, nu doar curăță și dezinfectează, dar nici nu usucă mâinile (protejează și emoliază).
Techir Soluție hidroalcoolică pentru mâini
În momentul în care am achiziționat-o era disponibilă și individual, acum doar în pachete de îngrijire completă a mâinilor. Oricum, îți pot spune că merită.
Are în compoziție 70% alcool izopropilic cu puritate de 99,9%, dar și 5% glicerină vegetală care îți protejează și hrănește pielea mâinilor. Are un miros acrișor super plăcut, datorită uleiului esențial de lămâie, acoperind perfect mirosul de alcool, și lasă mâinile atât de catifelate încât nu mai este nevoie și de crema hidratantă.
Spray antimicrobian Adya Clean-X
Este un produs achiziționat din farmaciile Ana Maria, care îmi place foarte mult. Are un aplicator aparte, care dozează perfect produsul.
Este un spray antimicrobian cu efect de catifelare, care are în compozițiealcool etilic de 96 de grade, glicerină vegetală, apă oxigenată 3% și parfum. Miroase plăcut, ușor floral. Are și un preț destul de bun, în condițiile actuale, fiind 28 lei, iar recipientul având 200ml.
Cremeria Spray igienizant pentru mâini
Nici spray-ul acesta nu mai este disponibil individual, ci doar în pachet cu o cremă de mâini, dar eu zic că este o ofertă foarte avantajoasă, beneficiind și de discount.
Și produsele Cremeria sunt dezvoltate de un farmacist, fiind extrem de eficiente. Spray-ul igienizant are o acțiune rapida, fiind ideal pentru utilizări frecvente în curățarea mâinilor. Produsul conține Ethyl alcohol (96%), glicerină, aloe vera și extract de rozmarin.
Mai este disponibil și gelul igienizant, dacă preferi această textură.
Tu ce produse de igienizare delicate pentru mâini ai descoperit și folosești în perioada aceasta?