InstaLife: 2017 în imagini

Ca la început de an, m-am gândit la o scurtă retrospectivă a anului ce tocmai s-a încheiat, ca un punct de plecare pentru 2018, planuri și obiective. Iată deci anul meu 2017 în imagini, așa cum vi l-am înfățișat și vouă, pe Instagram:

Ianuarie 2017: Am demarat anul cu o călătorie, cu my #BFF (just the two of us), la Viena. Mi-a plăcut orașul atât de mult, deși eram acolo pentru a patra oară, l-am descoperit într-un mod care m-a determinat să îmi promit că voi reveni. Nu am avut ocazia în 2017, dar este pe lista de obiective în 2018, alături de Salzburg și Hallstatt.

Un alt obiectiv pentru 2018 a fost și să încep din nou anul cu o călătorie… acesta este deja aproape realizat (detalii foarte curând).

Februarie 2017: Am ajuns pentru prima oară la Therme, loc în care am revenit de mai multe ori pe parcursul lui 2017… de fiecare dată când simțeam nevoia de o mică vacanță și o plecare era absolut imposibilă.

Martie 2017: M-am reapucat serios de sport și mers la sală – sunt foarte mândră de „realizările” din 2017, iar anul acesta aș vrea să continui. Este incredibil ce tonus și vitalitate îmi conferă câteva ore de mișcare / sport pe săptămână. Este una dintre cele mai importante rezoluții pentru 2018.

Aprilie 2017: Vorbind de premiere – prima mea cursă de alergare, The Color Run, o experiență ce trebuie reeditată în 2018.

Mai 2017: Luna mai a fost „luna Barcelona”, am ajuns în acest oraș încântător de 2 ori. Trebuie bifat în 2018 cel puțin încă un oraș spaniol – ador mâncarea lor, cultura, limba, atmosfera…

Iunie 2017: în iunie, am descoperit locuri frumoase din țara noastră… și avem suficiente. #descoperacovasna

Iulie 2017: Prima întâlnire cu marea – visez la muuulte astfel de întâlniri anul acesta!

August 2017: zile fierbinți (serios, caniculare) de vară în Italia (Veneția – superbă ca de obicei, Lido di Jesolo, Padova, Trieste, Cortina d’Ampezzo) și la Sibiu cu sora mea. 2018 sper să fie darnic cu plimbări în Italia și momente alături de sora mea.

Septembrie 2017: două dintre lucrurile pe care le ador – marea & meleagurile grecești, o săptămână de toamnă caldă în Thassos. Pentru anul acesta, mi-aș dori să ajung în Creta și în alte câteva locuri magice din Grecia!

Octombrie 2017: a fost o lună tristă, cu 2 pierderi peste care nu voi trece prea ușor, îmi doresc să nu fi existat niciodată această lună. Sper ca octombrie 2018 să nu mă dezamăgească, să fie cea mai bună lună!

Noiembrie 2017: se pare că a fost despre cafea și revederi!

Decembrie 2017: a fost despre spiritul Crăciunului – cu noua ediție a Advent Calendar LaChicBoutique.Ro, zile petrecute în familie, acasă, alături de adorații mei păroși (Fritz și Boris), multe cadouri și multă liniște.

Vreau să vă urez și aici un 2018 senzațional!

Vă aștept în continuare pe blog și aștept cu nerăbdare comentariile și mesajele voastre.

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

Jeans mania: 10 outfit-uri pentru Revelion

Următor

7 stiluri în tendințe iarna aceasta