2 prăjituri cu cireșe perfecte vara aceasta

Nu am fost niciodată cel mai mare fan prajituri cu cireșe, deși cireșele sunt printre fructele mele preferate. Ador gustul lor dulce – acrișor și atât de răcoritor ce-mi amintește de zilele de vară din copilărie.

Cum apar cireșele, îmi urmez poftele și aproape invariabil ajung la același deznodământ: fructe care se irosesc, stricându-se în frigider. Am decis însă anul acesta să reduc la minim risipa de alimente. Așa că nu puteam accepta să arunc cireșe…

Soluția? 2 prăjituri cu cireșe

Intenția mea a fost să „rezolv” problema cu o singură prăjitură. Dar, din păcate, cantitatea de cireșe era mult prea mare, depășind cu mult apetitul meu pentru fructe.

Nu pot să spun că am regretat alegerea. Mi-era oricum destul de greu să aleg între cele 2 rețete de prăjituri cu cireșe care sunau foarte apetisant.

Galette cu cireșe și scorțișoară

prăjituri cu cireșe

Această galette sau tartă rustică a cam invadat internetul în ultima vreme. Ador aluatul crocant, nu foarte dulce, atunci când este abia scos din cuptor. Îmi place și la câteva ore după. Peste noapte însă, mi se pare că își pierde orice savoare și devine ușor necomestibil… așa că această galette trebuie dimensionată  pentru a fi consumată imediat.

Ingrediente:

  • Pentru aluat:

200g făină

2 linguri (rase) de zahăr

1 praf de sare

130g unt rece

40 ml de apă rece

10 ml oțet

  • Pentru umplutură:

300g cireșe fără sâmburi

2 linguri zahăr

1 linguriță scorțișoară

1 linguriță coajă de lămâie

Preparare:

Pentru aluat, se amestecă ușor într-un bol mai măricel făina, zahărul și praful de sare. Se adaugă untul rece (abia scos din frigider) tăiat cubulețe și se amestecă cu vârfurile degetelor până ce se obține un aluat sfărâmicios, ca un praf cu particule mai mari. Se amestecă apa cu oțetul și se adaugă peste acest mixt. Se frământă bine până la obținerea unui aluat compact și elastic.

Se învelește în folie alimentară și se lasă la frigider pentru 30-40 de minute.

Între timp, pentru umplutură, se taie cireșele în bucăți, și se adaugă zahărul, scorțișoara și coaja de lămâie. Te poți juca cu această compoziție după gust, adăugând arome care îți plac sau renunțând la cele care nu sunt pe gustul tău. Mai poți folosi esență de vanilie, fulgi de migdale sau ciocolată neagră, mentă, rozmarin sau cimbru… în orice combinație îți place.

Preîncălzește cuptorul la 180 de grade. Se scoate aluatul de la rece și se întinde ușor cu un sucitor într-o foaie relativ subțire (nu trebuie să fie străvezie, să vezi prin ea, dar nici groasă). Pentru a fi ușor de transferat pe tava de copt, poți întinde aluatul direct pe o foaie de copt.

În mijlocul aluatului, presară 1-2 linguri de griș (sau făină de migdale) – acest strat va împiedieca umplutura de fructe să înmoaie aluatul și să curgă. Apoi varsă încet, tot pe centru, fructele. Împachetează ușor tarta, aducând marginile spre centru (mie îmi place ca centrul să fie cât mai puțin „expus” pentru a avea cât mai mult aluat crocant în fiecare bucată, dar o poți împacheta și mai larg).

Se ung toate marginile tartei cu ou bătut și apoi se bagă în cuptor pentru 1 oră. La final, tarta trebuie să fie bine rumenită și aluatul crocant.

Prăjitură cu cireșe

prăjituri cu cireșe

O rețetă atât de simplă și super delicioasă. Se păstrează perfect mai multe zile. Cireșele pot fi înlocuite cu mure sau zmeură, în funcie de preferințe și disponibilități.

Ingrediente:

200g cireșe fără sâmburi

3 ouă

1 iaurt

100 ml smântână

150g zahăr

160g făină

80g făină de migdale (sau griș)

1 plic praf de copt

1 linguriță esență de vanilie

Preparare:

Se preîncălzește cuptorul la 180 de grade Celsius. Forma de păjitură (rotunda, pătrată, dreptunghiulară sau cum preferi) se unge cu unt, peste care se presară zahăr și apoi se bagă la frigider cât se pregătește aluatul.

Într-un bol mai înalt, se amestecă, cu mixerul sau cu o lingură, iaurtul și smântâna. Se adaugă apoi zahărul, esența de vanilie și ouăle, amestecându-le până la obținerea unei compoziții pufoase. La final, se incorporează făina, făina de migdale (grișul) și praful de copt.

În tava care a fost la rece, se toarnă un strat de compoziție, apoi jumătate din cantitatea de cireșe, un al doilea strat de compoziție, iarăși cireșe și la final se acoperă cu un strat de compoziție.

Se lasă la cuptor pentru 34 – 40 minute. Se lasă la răcit timp de 10 minute și apoi se presară zahăr pudră.

 

CITEȘTE ȘI: CHEESECAKE MUFFINS

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

look perfect în video conferințe
Anterior

Ghid complet pentru un look perfect în video conferințe

păr perfect
Următor

Consiliere online pentru un păr perfect