10 motive pentru a participa la Săptămâna Haferland 2019

Am fost privilegiată să experimentez câteva dintre surprizele ce îi așteaptă pe turiști la Săptămâna Haferland 2019 și nu m-aș mai fi dat dusă din acest tărâm fermecat al ovăzului…

Pentru că, dacă nu știați, această regiune săsească din Transilvania, cuprinsă între Brașov și Sighișoara, a fost denumită Țara Ovăzului sau Haferland cu sute de ani în urmă. Și aceasta datorită faptului că localnicii obișnuiau să cultive cu precădere ovăzul, din cauza climatului mai aspru.

Eu am avut parte de câteva „mostre” încântătoare de tradiții și peisaje săsești, în avanpremieră, în luna iunie, când comunitățile săsești erau în iureșul pregătirilor pentru Săptămâna Haferland 2019. Multe detalii erau încă necunoscute sau surpriză, dar tot ceea ce am văzut m-a impresionat. Și a fost suficient pentru a recomanda din suflet o incursiune în Haferland cu ocazia ineditei sărbători.

Am selectat doar câteva momente din periplul nostru, în speranța că vor constitui 10 motive solide pentru a participa la Săptămâna Haferland 2019.

1) În Roadeș, prima oprire în periplul nostru prin Haferland, mi-a bucurat privirea un peisaj absolut fermecător. Beneficiind, asemenea majorității satelor vizitate, de a biserică fortificată, dovadă vie a vremurilor agitate cărora comunitatea le-a făcut față, satul oferă o priveliște uluitoare, desprinsă parcă din poveștile lui Tolkien.

2) Într-un complex de case vechi recondiționate perfect, funcționează aici, de ani buni, Fundația Tabaluga, implicată în diferite proiecte sociale, mai ales în sprijinul copiilor devaforizați din zonă. A fost o reală plăcere să le ascultăm poveștile, realizările și planurile de viitor. Unul dintre cele din urmă legate de Săptămâna Haferland 2019, cu ocazia căreia Fundația a pregătit o mulțime de surprize. Trebuie deci să îi vizitați duminică, 28 iulie, iar copiii sunt mai mult decât bineveniți. Nu se vor plictisi nicio secundă.

3) Tot în Roadeș, am avut primul contact cu un ingredient vedetă al preparatelor săsești din zonă – rubarba, sau “rabarbăr” cum îi spun cei de aici. Prăjitura cu rubarbă și bezea pregătită de gazde după rețeta tradițională a fost divină, pufoasă, dulce și răcoroasă, delicioasă. Sigur veți avea ocazia să o gustați dacă ajugeți la Saptămâna Haferland 2019. Nu ratați ocazia sub niciun pretext!

4) Următoarea oprire a constituit și un popas mai prelungit. În Criț, unul dintre cele mai frumoase sate săsești. Și aici, timpul pare că a s-a oprit din curgerea sa lină. Pare oprit într-un moment perfect, de armonie totală.

Casele cu tencuială colorată, ulițele boeme, atmosfera de poveste te vor cuceri. Lasă-ți timp pentru a te plimba în voie și admira fermecătorul Criț.

5) În biserica fortificată complet renovată de la Criț, ne-am bucurat de un concert neobișnuit. Acustica este specială și fiecare notă te “atinge” altfel decât într-o sală obișnuită de concert. Te poți bucura de o experiență similară, pe 27 iulie, în cadrul festivalului Săptămâna Haferland 2019.

6) În Cloașterf am avut parte de o supriză totală. Un boutique hotel inspirat de tradițiile săsești, ce își tratează vizitatorii cu cea mai autentică ospitalitate săsească: Dominic Boutique.

M-am îndrăgostit de cabanele micuțe, diferit decorate, în care te poți caza pentru o experiență autentică a ținutului Haferald, dar și de curtea paradisiacă ce te îmbie la relaxare.

7) Și pentru că Săptămâna Haferland este despre tradiții și obiceiuri, iar cele mai multe dintre acestea implică și arta culinară, îți recomand o oprire pe 29 iulie în Cloașterf, pentru un brunch delicios.

Am degustat câteva preparate și am ascultat povești despre deliciile care vor răsfăța oaspeții cu ocazia festivalului Săptămâna Haferland 2019. Nu trebuie ratat, vă asigur!

8) Satul Archita a fost o altă surpriză. Pe lângă frumusețea de netăgăduit a locului, care l-a cucerit chiar și pe prințul Charles, care a cumpărat o casă pe care a recondiționat-o, sătenii au aici o îndeletnicire aparte. Pe care o împărtășesc cu vizitatorii, în numeroase feluri. Este vorba despre “vânătoarea de trufe”.

M-am delectat cu un mic dejun cu aromă puternică de trufe, experiență pe care o poți reedita la Săptămâna Haferland 2019. Vei avea ocazia să deguștii mai multe preparate locale cu trufele din zonă.

9) Saschiz a fost ultima oprire de pe harta Haferland. Și mi-ar fi plăcut să zăbovesc puțin mai mult, pentru a admira creațiile meșteșugarilor din zonă.

Am vizitat un atelier de olărit și am privit cu admirație întreg procesul de creație. În cadrul festivalului, puteți participa la un atelier de olărit… o fantezie pe care sunt sigură că o împărtășim aici, noi, fanii filmului Ghost!

   

10) La Saschiz, am luat și o binemeritată pauză… într-un alt loc de vis, pe care mi-este greu să îl descriu în cuvinte. Imaginează-ți doar că îți bei ceaiul sau cafeaua într-o oază de verdeață, în liniște, în aer curat… Așa este la Tei, ceainăria de poveste din Saschiz.

Iar dacă ai nevoie de un motiv în plus să ajungi în Saschiz, voi include pe lista de argumente și shopping-ul! De la gemuri și dulcețuri la miere și siropuri naturale, chiar săpunuri și o multitudine de alte produse artizanale minunate.

Găsiți programul complet al festivalului Săptămâna Haferland 2019 aici.

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

Consumul moderat de bere are mai multe beneficii decât ți-ai imagina!

Următor

4 ținute perfecte pentru orice moment al zilei