10 locuri de vizitat în Bavaria

Toamna este anotimpul ideal pentru o escapadă sau chiar o vacanță, pentru norocoși, în Bavaria. Deși mulți își imaginează Germania exclusiv ca patria berii, a cârnaților și Oktoberfest.

Dar este mult mai mult. Într-o toamnă însorită, am descoperit Bavaria, care mi-a creionat Germania ca un tărâm de poveste, cu o natură luxuriantă, castele cu istorii fabuloase, tradiții păstrate de sute de ani, un loc în care timpul trece altfel, în liniște, mai frumos, mai cu sens.

Iată deci, doar câteva recomandări, dacă ajungeți în Bavaria. Sunt o mulțime de locuri de vizitat, lucruri de făcut în Bavaria. Suficiente pentru 2, 3, 7 sau 9 vacanțe, dar eu m-am oprit la cele mai frumoase, mai impresionante 10 locuri de vizitat la o primă incursiune în Bavaria.

Castelul Neuschwanstein. Poate cel mai celebru castel din Germania și unul dintre cele mai vizitate din Europa, Neuschwanstein este modelul care l-a inspirat pe Disney în crearea castelului Frumoasei din pădurea adormită din parcurile tematice, regăsindu-se totodată și în sigla studiourilor Disney.

Castelul în stil romanic este creația regelui Ludwig II – Ludwig Otto Friedrich Wilhelm (1845-1886), cunoscut și sub titulaturile de „Regele Nebun” (aceasta și datorită pasiunii obsesive pentru faimosul compozitor Richard Wagner, căruia i-a închinat și dedicat toate castelele sale) și „Regele Lebădă”. Acesta nu a apucat însă să îl finalizeze, castelul având și astăzi etaje libere, nedecorate, primul nivel fiind transformat în scopuri turistice – aici găsiți magazinul de suveniruri, un muzeu și o cafenea.

Pentru a-l vizita, aveți nevoie cel puțin de 2 ore (fără a pune la socoteală drumul de acces, care poate fi parcurs pe jos, cu trăsura sau busul, cu stația la baza colinei pe care se află castelul).

Ponturi: Coada pentru biletele de acces la castel vă poate descuraja (aproape 1,5 milioane de turiști îl vizitează anual). Puteți însă achiziționa dinainte tichetul de acces sau puteți rezerva online un tur). De asemenea, puteți achiziționa la fața locului un tichet abonament pentru Romantic Road cu acces în mai multe castele din Bavaria + bilet pentru Castelul Hohenschwangau (acesta nefiind inclus în acest circuit) – este o coadă separată de cea pentru cele 2 castele, și de obicei este mult mai mică. 

Castelul Hohenschwangau. Este cea mai mică dintre cele 4 reședințe excentrice ale regelui Ludwig, situat în oglindă cu „fratele” său mult mai celebru, castelul Neuschwanstein, în peisajul spectaculos al munților Alpi. Este însă un loc mult mai special, cu o atmosferă mult mai caldă, mult mai apropiată de cea a unui cămin (acesta fiind și singurul în care membrii familiei regale chiar au locuit), spre deosebire de celelalte, care sunt mai reci și formale.

Construcția castelului Hohenschwangau a demarat în 1830 și a durat în jur de 10 ani, devenind reședința de vară a familiei regale: regele Maximilian venea aici să vâneze, în timp ce regina Maria și cei 2 prinți, Otto și Ludwig, făceau lungi drumeții, bucurându-se de cadrul natural excepțional.

Nu trebuie ratate nici gradinile castelului, foarte bine întreținute, oferind o priveliște superbă asupra văii, și grota săpată direct în munte ce adăpostește o mică piscină din granit roșu.

Castelul Linderhof. „Vila regală” Linderhof este unicul proiect arhitectural finalizat de Ludwig II , fiind inspirat de Micul Trianon de la Versailles, locul de refugiu al Mariei Antoaneta, debordând de lux și eleganță.

Parcul palatului este de asemenea remarcabil, reunind elemente ale grădinilor baroce franțuzești, precum terasa și bazinele cu apă plasate pe axa centrală a palatului, cascadele și fântânile arteziene, și ale celor englezești, cum sunt micile păduri cu pomi exotici, cu aspect natural, neregulat.

Pont: Nu rata Venusgrotte, este vorba despre o peșteră construită în stilul Grotta Azzurra din Capri, unde Ludwig petrecea ore în șir, legănându-se pe apă într-o barcă în formă de scoică (pe care o poți admira și astăzi) sau ascultând ariile preferate din compozițiile lui Wagner.

Nürnberg. Se spune că a luat naștere în secolul al 10-lea, fiind unul dintre cele mai vechi si mai importante orașe din istoria Europei.

Plimbându-te prin centrul vechi al orașului nici nu îți vine să crezi ca în ianuarie 1945 acesta era distrus în proporție de 90% în urma unui bombardament al trupelor aliate. A fost însă refăcut și astăzi, centrul istoric este încă înconjurat de zidurile vechii cetăți medievale. Îți recomand o plimbare pe strada pietonală (Konigstrasse), printre clădiri germanice autentice, magazine de suveniruri și nu numai, cafenele și berării, precum și o vizită a castelului imperial (Kaiserburg).

Pont: La Nürnberg se organizează an de an cel mai mare Târg de Crăciun din Germania, în piața centrală a orașului. Se pare că este un moment ce nu trebuie ratat! 

Oberammergau. Supranumit și „satul pictat” datorita caselor decorate cu diferite motive, de la simple linii și curbe până la compoziții elaborate, Oberammergau este un orășel de poveste, aflat la poalele Alpilor, pe care trebuie să îl pui pe listă la prima (și următoarele vizite în Bavaria).

Zona pietonală din centrul orașului este presărată cu mici magazine ticsite cu obiecte sculptate în lemn (decorațiunile de Crăciun sunt absolut minunate), terase și restaurante, unde poți savura un apfelstrudel delicios, admirând picturile murale dimprejur.

Lacul Starnberger. Numele său este legat de unul dintre cele mai mari mistere neelucidate din istoria Germaniei (moartea suspectă a regelui Ludwig II, înecat an apele sale, deși se spune că era un foarte bun înotător), dar cu certitudine nu misterul este cel care atrage numeroși turiști, ci peisajul absolut mirific pe care îl oferă apele lacului în bătaia razelor de soare.

Pont: Regiunea Stanberger este  denumită și “Fünf-Seen-Land” (țara celor 5 lacuri) – alături de Starnberger See și Amersee, care sunt cele mai mari, regăsindu-se încă 3 mai mici Pilsensee, Wörthsee și Wesslinger See, la fel de frumoase și demne de explorat. Poți înota, naviga sau practica windsurfing, dacă ești adepta sporturilor nautice, dar te poți bucura și de natură, profitând de pistele și traseele de hiking și cycling ce leagă lacurile.

Garmisch-Partenkirchen. Cu o denumire cel puțin complicată, aceasta este cea mai importantă stațiune de ski din Germania, gazda Jocurilor Olimpice de Iarnă în 1936, oferind acces către vârful muntelui Zugspitze (cel mai înalt din Germania) cu un trenuleț ce străbate efectiv muntele. De aici, poți admira peisajele montane a celor 4 țări învecinate – Italia, Austria, Elveția și Germania.

Eu am descoperit un orășel cochet, cu aceleași fațade pictate senzaționale (atât de bine conservate încât zici că au fost zugrăvite cu doar câteva zile în urmă), inundate de flori, o mulțime de terase și magazine, un loc perfect pentru vacanță, în orice anotimp.

Munchen. Capitala Bavariei este un oraș ce merită vizitat fiind unul dintre cele mai frumoase din Germania. Beneficiind de un fundal natural spectaculos, cel al Alpilor, Munchen are multe de oferit: de la minuni arhitecturale și muzee renumite, la baruri și restaurante excepționale, fără a uita de parcuri și grădini. Renumitul festival Oktoberfest atrage anual la Munchen milioane de turiști, oferind un spectacol unic.

Ponturi: Nu rata în Munchen – Allianz Arena (pentru fanii fotbalului, evident), BMW Welt (muzeul dedicat faimoasei mărci auto), Palatul Nymphenburg (reședința regală de vară), Muzeul Brandhorst (dacă ești pasionată de arta contemporană), Englischer Garten (cea mai mare zona verde din Munchen, ce rivalizează cu celebrul Central Park din NY, fiind însă mai vastă ca acesta), centrul vechi al orașului, Residenz (palatul regilor bavarezi), Marienplatz (cu faimosul său ceas cu figurine – Glockenspiel)…

Romantische Strasse (Romantic Road). Este un traseu ce însumează peste 400 de km ce oferă unele dintre cele mai spectaculoase priveliști naturale din Germania, ce urmărește, se pare, ruinele drumului antic roman. Acesta include numeroase orășele istorice precum Würzburg, Augsburg, Rothenburg ob der Tauber, Dinkelsbühl, Nördlingen, castele de basm și locuri de poveste.

Landsberg am Lech. Este unul dintre punctele de pe itinerariul „Romantic Road”, un oraș ce îmbină armonios vechiul cu noul, încărcat de istorie – aici a fost încarcerat Hitler în 1924 pentru 9 luni și tot aici a luat naștere lucrarea sa, Mein Kampf.

Mi-a plăcut mult să mă plimb pe străduțele orașului admirând arhitectura specifică… în partea veche a orașului, se păstrează încă câteva elemente medievale.

Ponturi de călătorie:

Nu există zboruri low cost către Munchen, dar există o cursă Wizz Air către Nürnberg. Poți însă achiziționa un city break Tarom la Munchen, de unde să închiriezi o mașină pentru a vizita cât mai mult din Bavaria.

Dacă alegi să mergi cu mașina sau nu optezi pentru un pachet care include deja cazare, îți recomand să cauți un mic hotel – pensiune într-una dintre stațiunile montane din Bavaria (eu am stat în Bad Wörishofen, o stațiune cochetă, renumită pentru Therme-le sale).

Dacă te plimbi cu mașina prin Bavaria, respectă întocmai regulile de circulație – nu parca în locuri nepermise și nu staționa ai mult decât este permis, te asigur că și cele mai mici abateri sunt penalizate (am încercat-o pe propria-mi piele).

Autostrăzile sunt gratuite în Germania, nu căuta deci rute ocolitoare în încercarea de a economisi niște bani.

 

I'm Laura, thirtysomething, creative mind, passionate about marketing & pr, fashion and beauty enthusiast, taking inspiration from my travels and encounters. Let’s be chic!

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Anterior

Frumusețe și răsfăț @D'Hairapy

John Lewis - reclame de Craciun
Următor

Cele mai frumoase reclame de Crăciun